Discuție Utilizator:Dan Mihai Pitea
Arhiva 2014–2015 |
---|
WW I[modificare sursă]
Salut. Anul ăsta se împlinesc 100 de ani de la intrarea României în primul război mondial și mă întrebam dacă n-ar merita să gândim un proiect care să marcheze acest eveniment sau (mult mai ambițios) care să urmărească toată participarea României la război (poate ceva săptămânal în genul The Great War, dar cu articole). Istoria nu e deloc printre subiectele la care să pot participa cu text, dar aș putea să ajut cu importuri de imagini de la Europeana sau alte chestii tehnice. De aceea ți-am scris în speranța că subiectul te-ar putea interesa și ai putea să-l coordonezi.--Strainu (دسستي) 10 ianuarie 2016 03:03 (EET)
- Vezi că Iulian Macreanu a făcut deja foarte mult în direcția asta, a scris articolul despre participarea României la război și alte articole aferente, ceea ce are structura unui proiect; lucrează doar el și ocazional și Accipiterul. Sincer să fiu, tema nu mă interesează prea tare, wiki-timpul mi s-a redus cam mult, și am deja foarte multe chestii de reluat de anul trecut, de la Beleiutz și până la mai multe articole neterminate, așa că mai bine nu mă angajez la încă un lucru înainte să le termin pe celelalte. Dacă vrei să îl ajuți pe Iulian, ai putea să te uiți peste niște articole despre ofensivele armatei române (tre. să te uiți în contribuțiile sale), care i-au fost redenumite fără discuție prealabilă și parcă rămăseseră în coadă de pește, din câte țin minte. Nu am vb. cu el despre asta, dar presupun că nu i-a picat bine. Salutări, --Mihai (discuție) 10 ianuarie 2016 04:30 (EET)
Propunere știre[modificare sursă]
Admin[modificare sursă]
Domnule, eu doresc să vă întreb pe matale dacă ați accepta o nominalizare la poziția de admin? Știu că lipsa sculelor vă încurcă și sunt dispus să vă recomand (cu alte cuvinte să justific nominalizarea). Cele bune, --Silenzio (discuție) 14 ianuarie 2016 23:44 (EET)
- Susțin. --Accipiter Q. Gentilis(D) 15 ianuarie 2016 00:32 (EET)
- Ok. --Mihai (discuție) 15 ianuarie 2016 16:09 (EET)
Realizat. Vă rog să vă prezentați acceptul la pagina cu pricina. Succes!--Silenzio (discuție) 15 ianuarie 2016 18:02 (EET)
- Ok. --Mihai (discuție) 15 ianuarie 2016 16:09 (EET)
CTP despre Udrea[modificare sursă]
Am deschis o discutie la discuție:Elena Udrea. Am rugămintea de a exprima acolo niste considerente pro/contra despre oportunitatea includerii analizei efectuate de Cristian Tudor Popescu despre stilul afișelor electorale folosite de Elena Udrea.--86.123.118.165 (discuție) 31 ianuarie 2016 00:24 (EET)
Statut intrebări[modificare sursă]
Buna ziua! Aveti probleme dacă cineva intreabă de aspecte la vedere pe pagina dv de discuție? Nu înțeleg sensul sau contextul afirmației dv recente. Ce anume vă deranjează de fapt?--86.123.118.165 (discuție) 31 ianuarie 2016 13:55 (EET)
Felicitări[modificare sursă]
Felicitări pentru alegere și pentru că ai inaugurat alegerile decise de stewarzi! :)--Strainu (دسستي) 4 februarie 2016 20:00 (EET)
Asemenea.--Accipiter Q. Gentilis(D) 4 februarie 2016 21:30 (EET)
Asemenea. --Turbojet 5 februarie 2016 08:59 (EET)
Activitate[modificare sursă]
Puteți, de exemplu, să vă începeți activitatea în noua funcție cu ceea ce vă interesează >>>
- Discuție Utilizator:Cezarika1/Arhiva_1
- Discuție Utilizator:Cezarika1/Arhiva_2
- Discuție Utilizator:Cezarika1/Arhiva_3
- Discuție Utilizator:Cezarika1/Arhiva_4
- Discuție Utilizator:Cezarika1/Arhiva_5
- Discuție Utilizator:Cezarika1/Arhiva_6
- Discuție Utilizator:Cezarika1/Arhiva_7
- Discuție Utilizator:Cezarika1/Arhiva_8
- Discuție Utilizator:Emily/Arhiva_1
- Discuție Utilizator:Emily/Arhiva_2
- Discuție Utilizator:Emily/Arhiva_3
- Discuție Utilizator:Emily/Arhiva_4
- Discuție Utilizator:Emily/Arhiva_5
- Discuție Utilizator:Emily/Arhiva_6
- Discuție Utilizator:Pixi/Arhivă3
- Discuție Utilizator:Pixi/Arhivă4
- Discuție Utilizator:Radufan/Arhiva3
- Discuție Utilizator:Radufan/Arhiva4
- Discuție Utilizator:Radufan/Arhiva5
--XXN, 4 februarie 2016 21:35 (EET)
Copertă[modificare sursă]
Schimbarea licenței imaginii duce la posibilitatea ca cineva să o transfere mai târziu la Commons, iar un administrator zelos de acolo ar putea să o șteargă. Țin să vă atrag atenția că nu am un duplicat al imaginii (și nu există imagini de calitate pe Internet), iar ștergerea ei de la Commons ar putea să lase articolul fără copertă.--Haptokar (discuție) 8 februarie 2016 13:37 (EET)
- De-asta am întrebat-o și pe administratoarea Jastrow de la Commons (aici), care a fost de acord că fișierul nu e destul de original. Am salvat eu un duplicat. În altă ordine de idei, eu sunt de opinie că adjectivul publicat,-ă trebuie să se acorde cu substantivul romanul, nu cu pădurea. --Mihai (discuție) 8 februarie 2016 13:40 (EET)
Beleiutz?[modificare sursă]
Îmi pare rau să văd că îți încep mandatul cu niște exagerări. Înțeleg că există niște asemănări cu utilizatorul respectiv și sunt conștient de cererea de anul trecut de la Wikipedia:Checkuser, dar:
- Beleiutz nu a fost blocat aici, cu atât mai puțin interzis
- Utilizatorii nu au fost avertizați deloc
- checkuserii nu au efectuat vreo verificare la adresa așa-ziselor clone.
Din aceste motive am deblocat utilizatorii și te rog să deschizi o discuție unde vrei tu înainte de a mai face asemenea blocări. Mulțumesc.--Strainu (دسستي) 8 februarie 2016 22:53 (EET)
On topic (nu-mi cer scuze lui Străinu fiindcă vreau să-l enervez)...
- Dane, dacă vrei în compensație să te bucuri de capra mea, vezi că am zbârcit-o zilele astea la una din Paginile de Șters ... :)--Accipiter Q. Gentilis(D) 8 februarie 2016 23:00 (EET)
Eu zic să ne pregătim din timp testamentul. În curînd câțiva useri motivați vor sări să ne sugrume în plină stradă (din aceștia, o parte o vor face probabil pe bună dreptate)...--Accipiter Q. Gentilis(D) 8 februarie 2016 23:05 (EET)
- @Strainu. Ok, la primul punct ai dreptate, e o scăpare foarte mare. Cât privește verificarea Checkuser, cel puțin între IP și utilizator ea nu e necesară, patternul este evident. În rest, dacă nu ai nimic împotrivă, o să continui să curăț paginile în cauză, să le semiprotejez pe 6 luni, o să avertizez conturile respective cu R3R, iar dacă nu vor fi dispuse să renunțe la readăuga linkuri aiurea și alte informații de generic de film și să discute am să aplic blocări. Reține, n-am nici o miză persoanlă, încerc să curăț articolele de modificările idiosincratice ale unei singure persoane/grupări, pentru mine această acțiune e o pierdere imensă de timp. --Mihai (discuție) 8 februarie 2016 23:12 (EET)
- ACK. Dar sunt 2 chestii pe care nu le înțeleg:
- Vezi vreo problemă cu adăugarea actorilor care dublează, dacă există surse? Înțeleg că a adăuga numele firmelor poate fi promovare, dar în cazul actorilor e mai mult decât atât; eu țin minte că generația mea era interesată de cei care dublau filmele/desenele, deci cred că și în cazul de față reprezintă un punct de interes.
- Ziceai anul trecut că omul își promovează firma de traduceri; totuși, eu văd cel puțin 2 firme diferite în editările conturilor de care te plângi. Cum e până la urmă?--Strainu (دسستي) 8 februarie 2016 23:20 (EET)
- Eu nu șterg actorii, însă i-am cerut să nu adauge la toți linkuri, cum face inevitabil, căci majoritatea nu sunt notabili, iar unele linkuri sunt către tot felul de persoane random care n-au cum să fie actori de dublaj, cum sunt Constantin Bărbulescu sau Liviu Popa aici. Da, e vorba de Ager Film, cum apare aici. Articol șters, dar continuă să introducă linkuri către el. Nu știu ce relație are compania asta cu celelalte pe care le adaugă, dar o relație este evidentă: este o singură persoană sau un singur grup de interese în spatele modificărilor, și acesta e abuz de clone. Acestea sunt numai pattern-uri ale modificărilor recente care mi-au atras atenția către el, în rest sunt multe altele, precum textele tămâioase despre vedete, introducerea de notice-uri că x-ulescu interpretează prin amabilitatea, abuz de aldine în articole, formatări proprii șamd. Și problema e că nu e dispus să discute, ci doar să abuzeze clone în războaie de editare ca să își impună preferințele. Eu sunt dispus să îmi sacrific câteva zile ca să curăț Wikipedia de preferințele lui, dar nu sunt dispus să-mi fac munca extrem de grea: unde nu e evident nevoie de asumpții de bună-credință sau verificări suplimentare. Am o listă pregătită de cca. 50-60 de articole care conțin sintagma lui standard „interpretează prin amabilitatea”. Planul este să semi-protejez, să corectez articolele, iar dacă revine cu conturi auto-confirmate să-l blochez. Și nu să aștept să îmi dea în 60 de locuri reverturi peste tot până alte persoane care nu-nțeleg bine situația decid la meta dacă merită să facă verificarea CU. Sper că am făcut situația inteligibilă. --Mihai (discuție) 8 februarie 2016 23:49 (EET)
- Vezi aici ștergerea făcută de Pafsanias, dar și în ce hal este articolul în prezent. Asta se întâmplă peste tot pe unde trece, mai devreme sau mai târziu, dacă nu este oprit. Nu este nici un mister că IP-urile sau chiar contul Mihaita Geo, care a editat la 1 octombrie 2015, sunt aceeași persoană. --Mihai (discuție) 8 februarie 2016 23:57 (EET)
- Ar mai fi și asta. Pornind de la prezumția că verificarea CU este inutilă în acest caz pe baza asemănării evidente în patternul de editare, blocările făcute de mine au avut bază. --Mihai (discuție) 9 februarie 2016 00:26 (EET)
- Sunt mai multe conturi blocate global, dar alea văd că se ocupă mai mult de pus poze, ca la en.wp. Singura chestie fără dubiu care face legătura între "grupul vedete" și "grupul desene" sunt IP-urile alea cu 2a02:2f0e:d... De aia zic că n-ar fi rău un CU.--Strainu (دسستي) 9 februarie 2016 00:50 (EET)
- Ar mai fi și asta. Pornind de la prezumția că verificarea CU este inutilă în acest caz pe baza asemănării evidente în patternul de editare, blocările făcute de mine au avut bază. --Mihai (discuție) 9 februarie 2016 00:26 (EET)
- Vezi aici ștergerea făcută de Pafsanias, dar și în ce hal este articolul în prezent. Asta se întâmplă peste tot pe unde trece, mai devreme sau mai târziu, dacă nu este oprit. Nu este nici un mister că IP-urile sau chiar contul Mihaita Geo, care a editat la 1 octombrie 2015, sunt aceeași persoană. --Mihai (discuție) 8 februarie 2016 23:57 (EET)
- Eu nu șterg actorii, însă i-am cerut să nu adauge la toți linkuri, cum face inevitabil, căci majoritatea nu sunt notabili, iar unele linkuri sunt către tot felul de persoane random care n-au cum să fie actori de dublaj, cum sunt Constantin Bărbulescu sau Liviu Popa aici. Da, e vorba de Ager Film, cum apare aici. Articol șters, dar continuă să introducă linkuri către el. Nu știu ce relație are compania asta cu celelalte pe care le adaugă, dar o relație este evidentă: este o singură persoană sau un singur grup de interese în spatele modificărilor, și acesta e abuz de clone. Acestea sunt numai pattern-uri ale modificărilor recente care mi-au atras atenția către el, în rest sunt multe altele, precum textele tămâioase despre vedete, introducerea de notice-uri că x-ulescu interpretează prin amabilitatea, abuz de aldine în articole, formatări proprii șamd. Și problema e că nu e dispus să discute, ci doar să abuzeze clone în războaie de editare ca să își impună preferințele. Eu sunt dispus să îmi sacrific câteva zile ca să curăț Wikipedia de preferințele lui, dar nu sunt dispus să-mi fac munca extrem de grea: unde nu e evident nevoie de asumpții de bună-credință sau verificări suplimentare. Am o listă pregătită de cca. 50-60 de articole care conțin sintagma lui standard „interpretează prin amabilitatea”. Planul este să semi-protejez, să corectez articolele, iar dacă revine cu conturi auto-confirmate să-l blochez. Și nu să aștept să îmi dea în 60 de locuri reverturi peste tot până alte persoane care nu-nțeleg bine situația decid la meta dacă merită să facă verificarea CU. Sper că am făcut situația inteligibilă. --Mihai (discuție) 8 februarie 2016 23:49 (EET)
- ACK. Dar sunt 2 chestii pe care nu le înțeleg:
- @Strainu. Ok, la primul punct ai dreptate, e o scăpare foarte mare. Cât privește verificarea Checkuser, cel puțin între IP și utilizator ea nu e necesară, patternul este evident. În rest, dacă nu ai nimic împotrivă, o să continui să curăț paginile în cauză, să le semiprotejez pe 6 luni, o să avertizez conturile respective cu R3R, iar dacă nu vor fi dispuse să renunțe la readăuga linkuri aiurea și alte informații de generic de film și să discute am să aplic blocări. Reține, n-am nici o miză persoanlă, încerc să curăț articolele de modificările idiosincratice ale unei singure persoane/grupări, pentru mine această acțiune e o pierdere imensă de timp. --Mihai (discuție) 8 februarie 2016 23:12 (EET)
Am citit și tot istoricul verificărilor de la en.wp și commons și din câte îmi dau seama e puțin probabil să fie o singură persoană (de exemplu, IP-ul blocat de tine în seara asta e inedit, desenele nu par să aibă probleme la en.wp, probabil pentru că sunt promovate traducerile etc.). Totuși, există clar niște asemănări între ei. Cred că merită să încercăm un CU. Cât despre pierdutul timpului, cred că ar fi mai economic să te ocupi de 2-3 dintre ei până la au-5 și apoi să ceri direct interdicție, prezentând ordonat toate diff-urile pe care le ai.--Strainu (دسستي) 9 februarie 2016 00:36 (EET)
- Am depus o cerere. Din păcate Mihaita Geo nu mai poate fi verificat, dacă știi alt cont care a editat recent în "grupul vedete", poate vrei să-l adaugi acolo. Dacă nu, măcar vom vedea dacă se poate găsi vreo asemănare între IP-urile alea.--Strainu (دسستي) 9 februarie 2016 01:10 (EET)
- CU nu au făcut până acum nimic, dar între timp ferma crește: 1, 2, 3. Bine că a încărcat utilizatorul Sergentul istoricul la linkul nr. 1 eliminând linkuri către actori nenotabili și fără articol, că dintr-o mișcare de baghetă au fost adăugate din nou toate. --Mihai (discuție) 9 februarie 2016 14:09 (EET)
- Dă-i înainte cu protecțiile și avertizările (e important dacă vrei să poți să dai blocări nelimitate), între timp eu sap în speranța că mai găsesc un cont recent din grupul vedetelor ca să-l propun pentru CU - sunt convins că avem de-a face cu niște ferme de clone, dar nu sunt convins că e una și aceeași. Propunerile de ștergere de azi n-au fost de ajutor, dar măcar am mai găsit niște conturi vechi.--Strainu (دسستي) 9 februarie 2016 15:06 (EET)
- Nu știu dacă este Beleiutz sau nu, dar la articolul Supergăgăuții, CuldeSac12 este cel care a făcut ultima modificare de acest tip, în pofida a ceea ce ați postat pe pagina de discuție a articolului. Și astfel a ajuns răposatul amiral Alexandru Gheorghiu să fie vocea lui „Gândăcel”... --Bătrânul (discuție) 9 februarie 2016 18:16 (EET)
- @Bătrânul. Da, și episcopul exterminat în 1963 la Gherla Alexandru Rusu este vocea lui Krunk, grație deblocării lui Emilian1999 efectuate de către Strainu. --Mihai (discuție) 9 februarie 2016 23:26 (EET)
- @Strainu. După ce am luat o pauză să reanalizez, consider că blocările efectuate de mine au fost în ordine. Chiar dacă contul Beleiutz nu are interdicție, clona sa recentă Vlad Georgian are interdicție globală explicită. Tot eu am încercat anul trecut fără mare sprijin administrativ (doar Silenzio76 a făcut ceva) să îi îndepărtez distrugerile, de aceea cunoșteam bine pattern-ul. E un caz evident de abuz de clone, unde nici nu-i nevoie de CU (decât la utilizatorul CuldeSac, care e autopatrulat) sau prezumție de bună credință. Eu sunt dispus să fac în continuare curățenia, dar nu sunt dispus să las ferma de clone să se joace cu mine de-a reverturile, adică să acord avertizări multiple în cascadă și să cer verificări CU inutile până să blochez clonele. Dacă în lumina celor pe care le-ai citit în ultimele zile ți-ai schimbat părerea voi purcede, altfel o să-mi văd de alte treburi și-ți poate rămâne ție plăcerea să te joci cu ferma. --Mihai (discuție) 9 februarie 2016 23:40 (EET)
- Nu știu dacă este Beleiutz sau nu, dar la articolul Supergăgăuții, CuldeSac12 este cel care a făcut ultima modificare de acest tip, în pofida a ceea ce ați postat pe pagina de discuție a articolului. Și astfel a ajuns răposatul amiral Alexandru Gheorghiu să fie vocea lui „Gândăcel”... --Bătrânul (discuție) 9 februarie 2016 18:16 (EET)
- Peste faptul că Beleiutz nu a fost blocat aș putea să trec, pentru că e clar un pericol public. Dar ți-am spus, eu nu sunt convins de această identificare pe care o faci tu între Emilian1999 și Vlad Georgian. Nu o să-mi spun public motivele pentru a nu-i "educa" pe vandali, dar ai adresa mea dacă vrei să afli problemele pe care le văd eu.
- Văd că s-a apucat Bătrânul de avertizări și am dat și eu pentru anonimi. De-acum poți deci să blochezi crescător orice cont e clar un duplicat al ăstora indiferent dacă e Beleiutz sau nu (nu e nevoie s-o reiei de la 1 cu avertizările pentru fiecare IMO). Pune totuși pentru IP-uri un mesaj ceva mai explicit, gen "Această adresă a fost blocată pentru introducerea de materiale promoționale pe Wikipedia", căci cei care vin dup-aia n-au de unde să știe cine sunt vandalii noștri.
- Nu știu dacă știi de GUC - e foarte util pentru a urmări subnetturi. Văd că de astea două nu ai zis nimic: 2a02:2f01:f00f:ffff::/64 2a02:2f01:d03f:ffff::/64--Strainu (دسستي) 10 februarie 2016 09:21 (EET)
- Verificarea a ieșit negativă. Nasol, încă mă gândesc ce înseamnă asta pe termen lung...--Strainu (دسستي) 16 februarie 2016 00:47 (EET)
- @Strainu Salutare. Mersi de notificare și scuze că n-am răspuns până acum. E ciudat, deși trebuie să spun că nu mă miră, căci și IP-urile care sunt consemnate în istoric făceau același lucru, dar variau tare între ele. Treaba este că-n cazul acestui „grup” nu este vorba neapărat de vandalism, pentru că în lipsa lui, multe dintre articolele respective nu ar exista, și la articolele despre filme nu este necesar să citezi ptr. liste de actori și rezumate surse. Însă oricine editează trebuie să respecte Manualul de stil și să fie în stare să se și oprească și să explice articulat ce face, atunci când i se cere. Dacă CU care a făcut verificarea ar fi fost de la ro.wiki, aș fi fost curios dacă variau la fel de tare și celelalte date de browser, căci altfel să faci scheme cu IP-ul propriu cred că merge și cu extensii de browser care se găsesc pe site-uri respectabile. Mă rog, eu o să prepar o listă a articolelor în cauză și o să rog utilizatorii interesați (până acum cred că e vorba doar de tine și Bătrânul să și-o adauge per funcția editează sub formă de text în lista de pagini urmărite). --Mihai (discuție) 18 februarie 2016 22:17 (EET)
- Verificarea a ieșit negativă. Nasol, încă mă gândesc ce înseamnă asta pe termen lung...--Strainu (دسستي) 16 februarie 2016 00:47 (EET)
Empirică?[modificare sursă]
Detectarea e experimentală, dar adjectivul e de prisos. -- Victor Blacus (discuție) 11 februarie 2016 18:12 (EET)
Domnule Pitea sunteti utilizator si administrator pe Wikipedia de atata timp ,nu ati auzit de pagina de discutii unde s-a discutat despre modificare.--Culoarul4 (discuție) 12 februarie 2016 21:17 (EET)
- Am scris pe pagina aceea cu două zile înainte să primesc acest mesaj, deci nu înțeleg ce vreți să spuneți. --Mihai (discuție) 14 februarie 2016 01:19 (EET)
Stergere pagina[modificare sursă]
Buna ziua! Va multumesc pentru indicatiile oferite. V-as ruga, daca se poate, sa-mi explicati si mie de ce ati procedat la stergerea paginii in cursul acestei zile, pentru a putea sa remediez greselile. Va multumesc! Aiana Dinu (discuție) 24 februarie 2016 20:06 (EET)
- Repet, articolul a fost mutat de la Alex Ceausu la Alex Ceaușu, pentru că la Wikipedia trebuie scris cu diacritice. Dați click pe linkul albastru și faceți modificările pe care le doriți acolo.--Mihai (discuție) 24 februarie 2016 20:08 (EET)
Buna ziua! Va multumesc pentru indicatiile oferite. V-as ruga, daca se poate, sa-mi explicati si mie de ce ati procedat la stergerea paginii in cursul acestei zile, pentru a putea sa remediez greselile.Menționez faptul ce e vorba despre un tânăr artist . Va multumesc! Alexandru-Eusebiu CIOBANU
Afișare link[modificare sursă]
Bună ziua! Am o nelămurire legată de afisarea citării unei surse din articolul proton pe care am introdus recent de pe enwiki care aici nu trimite spre textul articolului pe arXiv ca pe Wikipedia in engleză. Oare care să fie cauza? Multumesc.--5.2.200.163 (discuție) 26 februarie 2016 17:43 (EET)
- Presupun că vă referiți la articolul Proton și la referința Carlson, Carl E. (19 februarie 2015), The Proton Radius Puzzle... Probabil că formatul de citare care generează această referință, respectiv {{Citation}}, nu susține această jucărie, pentru că nu a mai fost actualizat de ceva vreme. --Mihai (discuție) 26 februarie 2016 17:50 (EET)
- Da, acea ref. Cum poate fi actualizat formatul de citare?--5.2.200.163 (discuție) 26 februarie 2016 17:52 (EET)
- Mă rog, asta ar fi varianta scurtă și practicabilă. Ar fi însă necesară actualizarea formatului, însă e complicată ptr. mine, căci și la sursă, la en.wikipedia, formatul este ... format din module. Dacă doriți, puteți cere la Wikipedia:Cafenea unui alt voluntar să vă ajute. --Mihai (discuție) 26 februarie 2016 18:08 (EET)
- Da, acea ref. Cum poate fi actualizat formatul de citare?--5.2.200.163 (discuție) 26 februarie 2016 17:52 (EET)
Problema nu e numai formatul, ci și lipsa lui CitationBot. La en.wp el transformă citarile ce conțin doar DOI în citate complete, cu autori, titlu etc. O soluție este folosirea parametrului urlarhivă. --Strainu (دسستي) 26 februarie 2016 18:20 (EET)
- Unde se găsește sintaxa parametrului urlarhivă? CitationBot poate fi facut să actioneze si rowp?--5.2.200.163 (discuție) 26 februarie 2016 18:41 (EET)
- Vedeți modificarea făcută de Mihai mai sus (acolo unde scrie "asta") - în loc de url= (care ar trebui după părerea mea să trimită spre site-ul revistei care a publicat jurnalul) scrieți urlarhivă =... . Lista parametrilor formatului {{Citat revistă}} este prezenta în pagina formatului (clic pe nume pentru a ajunge acolo) - este tabelul mare cu multe zeci de intrări.
- CitationBot trebuie adaptat și întreținut, nu știu ce șanse sunt să se ofere cineva să facă asta. Puteți totuși întreba la Cafenea, cum vi s-a sugerat. Strainu (دسستي) 26 februarie 2016 18:55 (EET)
- Multumesc.--5.2.200.163 (discuție) 26 februarie 2016 19:11 (EET)
Utilizatorul nou-vechi[modificare sursă]
Te-ai hazardat, cred. Nu e vechi, dar are metehnele unor opinionați. --Silenzio (discuție) 2 martie 2016 01:03 (EET)
- Salutare. Am spus că suspectez, nu că sunt sigur. Indiferent dacă suspiciunea mea e întemeiată sau nu, cred că sfatul meu e corect în situația de față și că ștergerea acelui ciot de un paragraf se justifică. --Mihai (discuție) 2 martie 2016 01:35 (EET)
- De acord. Am văzut și eu acel ciot înainte de a-l șterge și sunt perfect de acord că era o mizerie.
- Am schimbat numele secțiunii pentru a nu-l invita și pe aici.--Silenzio (discuție) 2 martie 2016 03:37 (EET)
- Am contul vechi, dar atunci am fost copil. În 2009 când mi-am creat acest cont aveam numai 13 ani. Știu. Acel articol a fost o mizerie, a fost grăbit și în mod neintenționat am acționat necorespunzător. Am nevoie de îndrumare și văd că Wikipedia:Cafenea nu este pentru începători. Pot să discut cu voi personal fără să deranjez Cafeneaua? Ar fi un lucru foarte util pentru mine. Considerându-vă de bună credință, aștept răspuns(uri) afirmativ(e). --Cititorul (discuție) 2 martie 2016 23:03 (EET)
Propuneri de ștergere.[modificare sursă]
Salut. Vezi că trebuie să le arhivezi de mână, TW nu face și asta.--Strainu (دسستي) 3 martie 2016 22:29 (EET)
- Mersi, știam asta căci am mai închis în masă cu ceva timp în urmă. Dar întâi mai analizez la fiecare situația exactă și când mă satur de decis o să închei și formalitățile. --Mihai (discuție) 3 martie 2016 22:31 (EET)
Opinie[modificare sursă]
Părerea mea e că te-ai grăbit aici la Wikipedia:Pagini de șters/Biserica de lemn din Lelești, Bihor. Mai bine ar fi fost să aștepți mai întâi verdictul de la Wikipedia:Pagini de șters/Biserica de lemn din Lazuri. Nu de alta dar e vorba și de imagini (cele încărcate cu UC pentru care nu mai există articol corespondent) și, poate se ia decizia ca pentru fiecare județ să se creeze o pagină care să includă informațiile verificabile despre anumite biserici de lemn cu notabilitate discutabilă.--Accipiter Q. Gentilis(D) 4 martie 2016 14:30 (EET)
- Uită-te în articol, nu e nimic de recuperat. Nu am șters imaginea. --Mihai (discuție) 4 martie 2016 14:46 (EET)
- Pâs: Dacă nu mi-o ia cineva înainte o să citesc și discuția respectivă pentru a trage concluzia. În caz că acolo se decide altceva, recrearea unui redirect de la acest articol șters nu va fi o problemă. --Mihai (discuție) 4 martie 2016 14:52 (EET)
Maria Platon[modificare sursă]
Ar fi bine să adăugați și în articol acea informație. --Haptokar (discuție) 5 martie 2016 19:19 (EET)
- O să mă uit să văd ce se mai găsește despre ea, căci sursele sunt rare, dar nu pot cu conștiința curată să șterg autori de ediții critice când se profilează că o să fim nevoiți să păstrăm tot felul de panarame și golani asociați ptr. că se pârăsc reciproc prin tabloide. Recunosc sincer că încheierea de discuții de ștergere îmi dă dureri rele de cap, căci în absența implicării comunității toată responsabilitatea cade pe cel care decide. --Mihai (discuție) 5 martie 2016 20:24 (EET)
UC[modificare sursă]
Am făcut o cerere de recuperare pentru poza cu Facultatea de Fizică dar până la urmă am decis că fotografia nu merită cantitatea de text. Țin totuși să fac o observație legată de ce ai scris în încheierea discuției: spui că "consensul nu poate fi apropriat dacă intră în coliziune directă cu drepturilor altor persoane.", ignorând faptul că utilizarea cinstită intră în sine în conflict cu drepturile autorului; ea există tocmai pentru a aduce un echilibru între drepturile autorului și ale reutilizatorilor. Consensul într-un sens sau altul în cazul imaginilor UC nu are ca obiect existența sau absența conflictului, ci simpla respectare a unor reguli (aproape) mecanice, care includ și chestii specifice Wikipedia, nu doar cele 4 criterii din legea americană.--Strainu (دسستي) 6 martie 2016 02:30 (EET)
- Tot acolo ați spus că nu trebuie să-mi fac griji pentru imginile încărcate local [1]. Din păcate experiența mea este alta. Mai demult mi-au fost mutate la commons niște imagini (nu spun de cine, n-are rost) unde mi-au fost șterse. Tot așa, cineva de aici (nu mai spun cine, dar semnează pe această pagină) mi-a raportat unele fișiere de la commons, deși fotografii ale acelorași obiective există la commons în categoriile respective. Cei de la commons puteau vedea că sunt aceleași obiective, însă n-au șters tot conținutul categoriilor, ci doar fișierele asupra cărora li s-a atras atenția. Consider că acțiunile astea m-au vizat pe mine personal, iar motivul este invidia. Nu contează ca Wikipedia să aibă, ci să fie puse de unii, nu de alții, chiar dacă calitatea materialelor lor este mai slabă. Așa merg lucrurile aici. De aceea nu mai am nicio încredere și vă spun toate astea deoarece poate nu le știți. --Turbojet 6 martie 2016 11:26 (EET)
- @Strainu: Mi s-a părut prea pompos să formulez „consensul nu poate fi apropriat dacă intră în coliziune frontală cu legea”, asta doream să scriu inițial. Doream să spun că cel puțin în UE este o ierarhie a dreptului, care pornește de la tratate& constituția UE via constituția României, legi și până la statute și implicit deciziile noastre, și nici o treaptă inferioară nu poate s-o bată pe cea direct superioară; deci chiar dacă există consens între noi, și el nu există, nu are cum să bată legea. În acest caz consider că păstrarea ar fi fost o îndepărtare prea mare de la sensul UC, ptr. că violează și dr. unui fotograf, lucru care nu e necesar (și aici practica uzuală a fost oricum mereu că nu păstrăm foto cu UC unde pot fi făcute fotografii, iar decizia aceea anterioară de păstrare într-un caz identic o consider greșită și consider că nu mă leagă, ptr. că Wikipedia nu funcționează pe logica precedentului).
- @Turbojet: Mi-am propus inițial să mă întorc doar ca să scriu articole, nu în ultimul rând datorită unei discuții contradictorii cu dvs., prin 2013. Dar după ce m-am întors am simțit că trebuie să mă implic în discuțiile din comunitate și am fost propus ptr. sysop fără să cer public sau privat lucrul acesta. Atât timp cât o să-mi fie lăsate instrumentele ăstea o să corectez orice decizie greșită viitoare, aveți în justificarea de ștergere poziția mea clară în această problemă. --Mihai (discuție) 6 martie 2016 15:20 (EET)
- Cei care nu țin cont de nicio regula, in afara de propria lor logica, mai devreme sau mai târziu își vor rupe gâtul. Ca așa e in viața. Funcția de sysop nu e pentru a-ți impune propriile viziuni asupra ceva, ci pentru a servi aceasta comunitate prin protejarea muncii ei si prin respectarea unor reguli stabilite asupra cărora s-a convenit prin consens, explicit sau tacit, indiferent dacă va convin sau nu. --Silenzio (discuție) 6 martie 2016 15:43 (EET)
- Da, și consensul înaintea acelei decizii punctuale de anul trecut a fost mereu că nu se păstrează imagini UC acolo unde pot fi create imagini libere. Având în vedere că e vorba de o clădire care poate fi fotografiată de minimis este foarte probabil să se poată face o fotografie liberă, care să nu violeze nici dreptul arhitectului, și nici al fotografului. În rest, nimeni nu este de neînlocuit. --Mihai (discuție) 6 martie 2016 15:53 (EET)
- Am intervenit deoarece am observat câteva raționamente nu tocmai la locul lor: Doream să spun că cel puțin în UE este o ierarhie a dreptului, care pornește de la tratate& constituția UE via constituția României ... și nici o treaptă inferioară nu poate s-o bată pe cea direct superioară; deci chiar dacă există consens între noi, și el nu există, nu are cum să bată legea. Așa ceva nu există. Tratatele UE nu sunt deasupra niciunei constituții naționale. Nu știu de unde această idee falsă?
- Apoi, am mai observat recent un comentariu: Îți scriu pe considerentul că dacă dorești păstrarea tu trebuie să te ostenești cel mai tare, căci eu nu am nici o simpatie pentru aceste personaje, consider că Wikipedia poate trăi fără articole despre ele și nu o să-mi petrec timpul citind articolele ale căror titluri deja mă enervează. Altfel, cineva va trebui să închidă discuțiile și dacă rămân așa cum sunt acum voi opta cel mai probabil pentru ștergere. No comment! It's not about you. Stați deoparte de subiectele unde conștientizați că nu puteți fi obiectiv, deci.--Silenzio (discuție) 6 martie 2016 17:01 (EET)
- Wikipedia nu funcționează pe logica precedentului. Cine spune asta sau unde? Logica precedentului este o lege nescrisă, care, ceea ce nu pricep mulți, nu poate fi ignorată și se aplică în viață în mai toate domeniile. Nici în justiție nu este legiferată, dar se aplică, deoarece face sens.--Silenzio (discuție) 6 martie 2016 17:19 (EET)
- Asta se învață în Germania la drept constituțional (Staatsrecht), e cunoscută drept Normenhierarchie. Chiar și Bundesverfassungsgericht-ul din Germania a înghițit în sec în dauna ECJ în ce privește supremația dreptului european vs. dreptul constituțional german, și acolo sunt juriști de-ăia cu note fabuloase gen 16 din 18, nu de-ăștia autohtoni care și-au făcut cariera la fabrica Fructus (sau similare), cum este președintele CCR... În fine, lărgirea integrării europene prin jurisprudența ECJ e un fapt cotidian, deși puțin cunoscut. Rămâne de văzut ce se va întâmpla când introduce Ungaria pedeapsa cu moartea. :))
- Foarte bună sugestie.
- Sistemele continentale de justiție sunt diferite de cel al Marii Britanii și SUA, unde precedentul are largă răspândire. În fine, la Wikipedia nu e prevăzut niciunde că trebuie să evaluăm situații viitoare în lumina câte unui precedent, care în acest caz oricum merge contra consensului anterior. --Mihai (discuție) 6 martie 2016 17:44 (EET)
- Da, și consensul înaintea acelei decizii punctuale de anul trecut a fost mereu că nu se păstrează imagini UC acolo unde pot fi create imagini libere. Având în vedere că e vorba de o clădire care poate fi fotografiată de minimis este foarte probabil să se poată face o fotografie liberă, care să nu violeze nici dreptul arhitectului, și nici al fotografului. În rest, nimeni nu este de neînlocuit. --Mihai (discuție) 6 martie 2016 15:53 (EET)
- Cei care nu țin cont de nicio regula, in afara de propria lor logica, mai devreme sau mai târziu își vor rupe gâtul. Ca așa e in viața. Funcția de sysop nu e pentru a-ți impune propriile viziuni asupra ceva, ci pentru a servi aceasta comunitate prin protejarea muncii ei si prin respectarea unor reguli stabilite asupra cărora s-a convenit prin consens, explicit sau tacit, indiferent dacă va convin sau nu. --Silenzio (discuție) 6 martie 2016 15:43 (EET)
Aurel Pană[modificare sursă]
Puteți să vă uitați vă rog dacă am făcut bine la acest articol? Anonimul pare să aibă parțial dreptate că nu se respecta Wikipedia:Biografiile persoanelor în viață, dar la partea cu dat foc am găsit niște surse care nu sunt moarte și le-am pus în articol.--XORAND (discuție) 22 martie 2016 16:32 (EET)
- Salutare. E puțin mai complicată treaba cu politicienii, pentru că ei au impresia că sunt impecabili, în fapt situația e cenușie, iar cele mai sigure surse vorbesc de obicei despre lucrurile cele mai negre pe care le fac, iar noi trebuie totuși să reflectăm o imagine echilibrată. Părerea mea este că atâta timp cât articolul reflectă de bună credință, pe un ton neutru, eventual chiar cu mărci ale nesiguranței („ar fi făcut” în loc de „a făcut”) – dar numai unde e cazul, și cu surse serioase informațiile diseminate public, nu poate fi vorba de violare a WP:PDVN și a WP:BPV. Cel puțin politica BPV este făcută doar pentru a proteja Wikipedia de procese, dar dacă sunt respectate criteriile de mai sus, e probabil că eventuali reclamanți vor pierde. L-aș crede pe bună credință pe IP că e vorba de două persoane diferite, în măsura în care nu pot verifica identificarea lor, restul însă dacă a fost scris în presă despre fostul parlamentar trebuie menționat în articol. În rest, amenințările cu datul în judecată ca mijloc de presiune duc la blocarea nelimitată. Poate să ne dea în judecată, dar nu suntem obligați să tolerăm ca editor pe cineva care amenință cu așa ceva ca să-și impună voința. --Mihai (discuție) 23 martie 2016 12:57 (EET)
--Bătrânul (discuție) 25 martie 2016 17:01 (EET)
Degeaba...[modificare sursă]
Fluturi degeaba hârtia igienică, n-ai cu cine... :)).--Accipiter Q. Gentilis(D) 27 martie 2016 23:52 (EEST)
- În plus văd că eshti shi kam impulsiv...--Accipiter Q. Gentilis(D) 27 martie 2016 23:55 (EEST)
- Cred că rimează cu Baican. Să știi însă că și poza mi se pare excesiv de comică și abuzivă, o manifestare etnocentristă a constructului multifactorial european, alb, imperialist, care îi ignoră cu desăvârșire pe utilizatorii de toalete pe stil vechi turcesc-bulgăresc sau chiar cele românești de lemn (de la marginea curții). În plus, este discriminare a milioanelor de români din păpușoi sau chiar și a europenilor imperialiști care se suie totuși cu șlapi în picioare pe tower of power. Anywho! --Mihai (discuție) 28 martie 2016 00:01 (EEST)
- În plus văd că eshti shi kam impulsiv...--Accipiter Q. Gentilis(D) 27 martie 2016 23:55 (EEST)
Wikipedia:Pagini de șters/Maria Buză ??? Consens nu, dreptate nu. Pe ce considerente s-a șters articolul?--Silenzio (discuție) 28 martie 2016 06:03 (EEST)
- Am creat Wikipedia:Pagini de recuperat/Maria Buză ... continuarea discuției se poate face acolo. --Silenzio (discuție) 28 martie 2016 06:32 (EEST)
De ce ati sters pagina de redirectionare? --KeshetSven (talk) 31 martie 2016 01:00 (EEST)
- Când un admin încheie o discuție de la Pagini de șters cu rezultatul ștergere cu gadgetul Twinkle, atunci nu e șters doar articolul propriu-zis, ci și toate redirecționările către el. În acest caz discuția relevantă e la Wikipedia:Pagini de șters/Mișcarea salafistă. Evident că articolul poate fi recreat, căci nu a fost șters pe considerente de notabilitate. --Mihai (discuție) 31 martie 2016 01:03 (EEST)
Uniri[modificare sursă]
Vă salut. I-am scris lui Strainu să realizeze câteva uniri (https://ro.wikipedia.org/wiki/Discu%C8%9Bie_Utilizator:Strainu#De_unit), dar se pare că nu are timp sau nu dorește să o facă. Poate le realizați dvs. Mulțumesc. --Haptokar (discuție) 31 martie 2016 09:52 (EEST)
Haptokar, pe asta de unde ați scos-o? De ce nu v-as raspunde?--Silenzio (discuție)|
- Era doar o vagă bănuială, ținând cont de faptul că am relaționat foarte puțin spre deloc. --Haptokar (discuție) 31 martie 2016 14:05 (EEST)
- ) mda. --Silenzio (discuție) 31 martie 2016 14:50 (EEST)
Cred că în urma re-re-redenumirii a fost șters formatul de mai sus, care, cred, că era ok. Trebuie verificat. --Silenzio (discuție) 2 aprilie 2016 23:01 (EEST)
Doamnelor și domnilor[modificare sursă]
Dacă Hillary Clinton va deveni prima președintă a SUA, atunci Bill Clinton va deveni primul domn al țării? --Pafsanias (discuție) 24 aprilie 2016 13:04 (EEST)
Competence is required[modificare sursă]
Găsești timp să verifici acest diff? Se pare că informația despre Constantin Anghelescu e greșită, dar eu nu mă pricep. -- Victor Blacus (discuție) 8 mai 2016 19:47 (EEST)
- Pagina ta de discuții a trecut de 250 kB; ar fi bine să arhivezi. -- Victor Blacus (discuție) 8 mai 2016 19:50 (EEST)
Ilie Iorest[modificare sursă]
Nu mi-e clar de ce crezi că încalcă licența?--Strainu (دسستي) 15 mai 2016 16:05 (EEST)
- Pentru că nu au fost menționați autorii textului original, deci restricții 4.c. --Mihai (discuție) 15 mai 2016 16:24 (EEST)
- Avem {{Orthodoxwiki}} pentru atribuire, nu era necesară ștergerea.--Strainu (دسستي) 15 mai 2016 16:41 (EEST)
- Licența spune clar că trebuie menționați neapărat și autorii. Dar în afară de aspectele acestea formale, am luat în seamă faptul că e un copy-paste incomplet făcut de un IP fără interes să facă și wikizările necesare(corectarea tonului, note subsol, surse ne-bisericești ptr. un personaj istoric), și de faptul că nu sunt alți utilizatori care să facă. --Mihai (discuție) 15 mai 2016 16:55 (EEST)
- Avem {{Orthodoxwiki}} pentru atribuire, nu era necesară ștergerea.--Strainu (دسستي) 15 mai 2016 16:41 (EEST)
Răspuns[modificare sursă]
Detectivule[modificare sursă]
Contribuțiile lui Taccittuss îți prilejuiesc vreo subtilă conexiune neuronală incertă? Vezi și SUL Info. --Pafsanias (discuție) 26 mai 2016 13:23 (EEST)
- El este! --Mihai (discuție) 26 mai 2016 20:44 (EEST)
- Vorbește politicos ! Este „EL”, nu „El”...--Accipiter Q. Gentilis(D) 26 mai 2016 20:53 (EEST)
- Este mașin-ic? -- Victor Blacus (discuție) 26 mai 2016 20:48 (EEST)
Contact[modificare sursă]
Buna ziua,cum pot lua legatura cu dvs. prin email? 188.26.178.100 (discuție) 29 mai 2016 22:13 (EEST)
Ștergeri[modificare sursă]
Ce înțelegi de aici? Eu am încheiat ziua. -- Victor Blacus (discuție) 29 mai 2016 23:52 (EEST)
Moonwalk[modificare sursă]
Crezi că e prea târziu acum să le propunem nemților trimiterea pe Lună a lui BAICAN XXX și clonelor sale (sub formă ușor digitalizată)? --Pafsanias (discuție) 16 iunie 2016 13:45 (EEST)
- Îți răspund pe miel, că nu e permis să întărâtăm utilizatorii blocați. :) --Mihai (discuție) 16 iunie 2016 21:08 (EEST)
- Dar lor le e permis să ne întărâte pe noi? --Pafsanias (discuție) 16 iunie 2016 23:14 (EEST)
Adevărul[modificare sursă]
De fapt am vrut să mă delectez EU în locul tău cu plăcerea sadică de a vedea lista de pagini propuse la șters, că se micșorează...--Accipiter Q. Gentilis(D) 7 iulie 2016 00:17 (EEST)
- Haha, pe Lefter ai lăsat-o intenționat ultima, ca să mă simt prost că am păstrat doar una?--Mihai (discuție) 7 iulie 2016 00:27 (EEST)
- Dacă răspund se cheamă că fac atac la fruncea țării, așa că mai bine rămâne cum am stabilit...--Accipiter Q. Gentilis(D) 7 iulie 2016 10:38 (EEST)
Întrebare de creștin pios[modificare sursă]
Auzi, dacă tu ai fi proaspăt user de wikipedia și ai vedea o chestie de genul: Vă mulțumim! WP:NU#CV, ce ai pricepe din chineza asta (mai ales dacă ai avea în jur de 50 de ani)? --Accipiter Q. Gentilis(D) 20 august 2016 15:08 (EEST)
- M-aș întreba disperat cu ce am greșit eu și aș reciti de 5 ori mesajele primite, dând click pe toate chestiile care sugerează că ascund vreun link. Faptul că trăiesc în secolul XXI și că atunci când dau cu cursorul peste un text colorat apare o linie sub el mi-ar sugera prezența unui link. --Mihai (discuție) 20 august 2016 16:31 (EEST)
SFS tu, că alți sunt hbr. și OFL din cauza asta ! --Accipiter Q. Gentilis(D) 20 august 2016 17:28 (EEST)
PD[modificare sursă]
Când Radufan și-a șters pagina, ai argumentat că paginile de discuție nu se sterg. De ce procedezi altfel la Victor Blacus? În niciun caz nu erau atacuri în toată secțiunea. Trolii se ignoră, orice acțiune nu face decât sa îi inflameze. Strainu (دسستي) 20 august 2016 22:54 (EEST)
- Nu e similar: nu am șters nimic din istoric în acest caz și multe din discuțiile de la Radufan sunt valoroase pentru istoria proiectului, ori aici era o chestie „ascunsă” sub un citat postată doar ca să atace pe cineva (faptul că e sub citat nu scuză nimic). La fel cum am șters și chestiile ălea scatologice adresate ție. Sunt chestii care nu au de ce să rămână dacă recipientul nu le dorește și n-au de-a face cu articolele Wikipedia sau comportamentul lui Blacus. Deci Blacus nu vrea să fie blestemat, blestemul nu e despre un articol ci adresat lui Blacus, iar blestemul nu spune nici indirect ceva despre Blacus. Deci nu e nici un motiv să fie păstrată măgăria. --Mihai (discuție) 20 august 2016 23:07 (EEST)
- Uite ca să-ți fac pe plac am șters doar punctual și acum a rămas o chestie neinteligibilă și la fel de irelevantă pentru Wikipedia ca înainte.--Mihai (discuție) 20 august 2016 23:13 (EEST)
- Plus, îți mai scriu niște lucruri pe email wi[email protected]...., pentru că sunt prea sensibile să fie postate aici. --Mihai (discuție) 20 august 2016 23:18 (EEST)
- Uite ca să-ți fac pe plac am șters doar punctual și acum a rămas o chestie neinteligibilă și la fel de irelevantă pentru Wikipedia ca înainte.--Mihai (discuție) 20 august 2016 23:13 (EEST)
Война и мир или цирк[modificare sursă]
Bună noapte! Nu credeți că ați uitat ceva? De obicei când faci o acțiuni o justifici și îți asumi răspunderea, dar văd că pe Wikipedia nu se practică așa ceva. Nu e niciodată prea târziu pentru o justificare. (Valimali67)--103.3.62.20 (discuție)
- Bună să fie, dar s-o risipească razele dimineții în cele din urmă! Nu cred că am uitat ceva, acțiunea a fost justificată în pagina de discuție, iar răspunderea este asumată. --Mihai (discuție) 27 august 2016 22:37 (EEST)
- Acum: este drept oare să consideri o opinie un fapt obiectiv? Atunci de ce mințile voastre atotsimțitoare nu s-au sesizat în cazul de la Mihai Eminescu, mai ales că a fost atrasă atenția. Dacă nu aveți timp, atunci de ce nu mă lăsați pe mine? Valimali67 (discuție) 27 august 2016 22:45 (EEST)
- @Mihai: Don't feed the troll! -- Victor Blacus (discuție) 27 august 2016 22:58 (EEST)
- Oh, I'm not hungry, I'm starving. Feed me :))
- Dl. Blacus, țin să menționez că nu v-a invocat nimeni din cerescul Hades unde zeii își odihnesc oboseala lor existențială. Explicațiile domnului Mihai m-au ajutat foarte mult. Mulțumesc!--Valimali67 (discuție)
stergere pagina[modificare sursă]
Sun curios, cu ce s-a diferentiat pagina InfoOradea fata de alte pagini similare, cred ca nici macar nu ati verificat. Dar sa consideri reclama introducerea unei publicatii online mi se pare cel putin eroare de juedcata daca nu chiar teribilism intelectual. Va spun eu, cu nimic nu se deosebea fata de alte publicatii si ziare. A fost facuta(pagina), exact dupa modelul altora. Consider ca este un abuz, atat actiunea celui care a propus-o spre stergere, cat si ce a adv, mai ales ca nu incalca nici o regula. NU mi-ati dat nici unul nici macar o regula pe care a incalcat-o acea pagina. Trebuia sa-mi lasati scris ce e in plus si ce e in minus --Truezone (discuție) 29 septembrie 2016 08:47 (EEST)
- În discuție a fost doar pagina InfoOradea; ați știut de discuția de ștergere pe care am închis-o; nu ați adus în cursul discuției îmbunătățiri articolului, adicăsurse de încredere, care să dovedească îndeplinirea WP:CGN. Dacă pagina a fost ștearsă în urma unei discuții, nu puteți să o recreați identic și să sperați că nu o să observe nimeni. Aveți și acum posibilitatea să dovediți îndeplinirea WP:CGN. Dacă știți și alte articole cu aceeași problemă, le puteți propune pentru ștergere. Salutări, --Mihai (discuție) 29 septembrie 2016 09:16 (EEST)
- Sa inteleg ca pagina ar fi avut nevoie de Refereinte ca nota de fundamentare a Paginii? Cred ca era mai simplu sa-mi fi scris acest lucru in propunerea de stergere, as fi putut adauga acele referinte. Sunt cel putin cateva zeci de referinte la acea pagina conform google. Sunt site-uri precum Adevarul sai Hotnews, care au preluat stiri de la infoOradea, alaturi de alte publicatii locale, ce au preluat cu link infromatiile aparute pe infoOradea. In cazul acesta, va rog sa-mi spuneti cum procedez pentru a restaura aceasta pagina(cu adaugarea referintelor solicitate)--Truezone (discuție) 29 septembrie 2016 09:29 (EEST)
- În principiu e datoria dvs. să citiți îndrumările site-ului pe care vreți să încărcați texte. Aveți pe propria pagină de discuții un mesaj amplu cu linkuri relevante, luați-vă timp să le citiți, o să ajungeți de la unele la altele. Nu e nici o grabă. --Mihai (discuție) 29 septembrie 2016 09:59 (EEST)
- @Mihai, ar fi fost mult mai simplu si mai eficient pentru toata lumea, daca in discutia respectiva(la pagini de sters), s-ar fi adaugat doar atat: "Pune-ti niste refereinte pentru a-i spori notabilitatea". Punct! Evitam sa ne pierdem timpul, unul altuia. Desigur, in principiu e datoria mea sa citesc regulile, dar hai sa fim seriosi, sunt atat de alambicate si inexpresive, incat, daca nu ai experienta practica, nu ai cum sa le intelegi (lipsa unor exemple este un mare minus pentru regulament). Foarte multi renunta la a ajuta Wikipedia tocmai din aceasta cauza. In plus nu ma intereseaza sa dau exemple negative alte pagini, doar pentru a le sterge. Tot voi, in principiu, ar trebui sa oferiti un suport sporit, acolo unde exista bunavointa si nu vb de vandalism sau reclama evidenta. Te asigur, infoOradea nu avea nevoie de reclama pe Wikipedia. Multumesc, oricum pentru raspunsuri, voi reface pagina si voi adauga referinte, astfel incat, sa se faca deosebirea intre un spam si un articol relevant --Truezone (discuție) 29 septembrie 2016 11:14 (EEST)
- Apropo ce ați scris mai sus: „voi reface pagina și...” Conform îndrumărilor, care nu sunt negociabile, în cazul unei pagini șterse în urma unei discuții trebuie să faceți o cerere de recuperare. Dacă pagina este recuperată, puteți face modificările pe care le aveți în vedere. Totodată, va fi reactivată și discuția de ștergere, unde puteți da explicații și răspunde la obiecții. Dacă nu urmați această procedeură, ci recreați pagina, ea va fi ștearsă din nou. Cred că nu asta doriți. -- Victor Blacus (discuție) 29 septembrie 2016 11:49 (EEST)
- @Mihai, ar fi fost mult mai simplu si mai eficient pentru toata lumea, daca in discutia respectiva(la pagini de sters), s-ar fi adaugat doar atat: "Pune-ti niste refereinte pentru a-i spori notabilitatea". Punct! Evitam sa ne pierdem timpul, unul altuia. Desigur, in principiu e datoria mea sa citesc regulile, dar hai sa fim seriosi, sunt atat de alambicate si inexpresive, incat, daca nu ai experienta practica, nu ai cum sa le intelegi (lipsa unor exemple este un mare minus pentru regulament). Foarte multi renunta la a ajuta Wikipedia tocmai din aceasta cauza. In plus nu ma intereseaza sa dau exemple negative alte pagini, doar pentru a le sterge. Tot voi, in principiu, ar trebui sa oferiti un suport sporit, acolo unde exista bunavointa si nu vb de vandalism sau reclama evidenta. Te asigur, infoOradea nu avea nevoie de reclama pe Wikipedia. Multumesc, oricum pentru raspunsuri, voi reface pagina si voi adauga referinte, astfel incat, sa se faca deosebirea intre un spam si un articol relevant --Truezone (discuție) 29 septembrie 2016 11:14 (EEST)
- În principiu e datoria dvs. să citiți îndrumările site-ului pe care vreți să încărcați texte. Aveți pe propria pagină de discuții un mesaj amplu cu linkuri relevante, luați-vă timp să le citiți, o să ajungeți de la unele la altele. Nu e nici o grabă. --Mihai (discuție) 29 septembrie 2016 09:59 (EEST)
- Sa inteleg ca pagina ar fi avut nevoie de Refereinte ca nota de fundamentare a Paginii? Cred ca era mai simplu sa-mi fi scris acest lucru in propunerea de stergere, as fi putut adauga acele referinte. Sunt cel putin cateva zeci de referinte la acea pagina conform google. Sunt site-uri precum Adevarul sai Hotnews, care au preluat stiri de la infoOradea, alaturi de alte publicatii locale, ce au preluat cu link infromatiile aparute pe infoOradea. In cazul acesta, va rog sa-mi spuneti cum procedez pentru a restaura aceasta pagina(cu adaugarea referintelor solicitate)--Truezone (discuție) 29 septembrie 2016 09:29 (EEST)
Numărarea Președinților[modificare sursă]
Îmi cer scuze de deranj dar care este explicația că președintele american Grover Cleveland este al 22 și al 24-lea președinte iar Ion Iliescu doar al 2-lea. Nu crezi că este vorba despre 2 situații similare care sunt tratate în mod diferit aici pe Wikipedia. Din punctul meu de vedere asta este o dezinformare a cititorului. Un alt exemplu este președintele rus Vladimir Putin, se observă clar că dacă merge vorba de 2 mandate consecutive atunci i se atribuie un singur număr de ordine iar în cazul recâștigării președinției pe 1 sau mai multe mandate atunci i se conferă un alt număr de ordine. Din câte pot să înțeleg este o regulă comună pentru toți mai puțin pentru România care inventează propriile reguli de joc. Ei bine, faceți cum știți. N-o să vă mai deranjez cu prezența mea pe aici! Pa! --Känsla (discuție) 26 octombrie 2016 08:06 (EEST)
Update for protected template[modificare sursă]
Hello Dan Mihai Pitea, would you please review my edit request at Discuție_Format:Deblocare#HTML fix. Thank you, — xaosflux Talk 31 octombrie 2016 14:52 (EET)
Pagini de ștergere[modificare sursă]
Vezi că te-ai semnat de două ori la nominalizările pentru ștergere.— Ionutzmovie discută 20 noiembrie 2016 18:29 (EET)
Asta cum e? Eu centrez, eu dau cu capul? :)--Silenzio (discuție) 24 noiembrie 2016 16:19 (EET)
- Mda, lipsa de implicare este evidenta. --Mihai (discuție) 24 noiembrie 2016 16:21 (EET)
- Este, dar am dorit să-ți atrag atenția, deși e frustrant, că e mai sănătos să lași pe alții să ia decizia cănd tu faci propunerea pentru a nu fi acuzat de mai știu eu ce. Acuzele pot veni chiar de la subiecți (nu în cazul de față, evident). --Silenzio (discuție) 24 noiembrie 2016 16:25 (EET)
- Adevarul e ca nu mai am din februarie timp prea mult, asa ca nici nu prea am cand sa devin frustrat in legatura cu ceva. Nu din frustrare am inchis discutiile, ci pentru ca am avut cateva minute ca sa ajut Wikipedia, iar daca nu le-a inchis pana acum altcineva, le-am inchis eu. In rest, indiferent de cine inchide discutiile, cred ca participarea redusa/inexistenta e problema reala. In atari conditii de participare redusa, o sa imi asum raspunderea daca ma va acuza cineva de drept sau pe nedrept. Salutari, --Mihai (discuție) 24 noiembrie 2016 16:42 (EET)
- Este, dar am dorit să-ți atrag atenția, deși e frustrant, că e mai sănătos să lași pe alții să ia decizia cănd tu faci propunerea pentru a nu fi acuzat de mai știu eu ce. Acuzele pot veni chiar de la subiecți (nu în cazul de față, evident). --Silenzio (discuție) 24 noiembrie 2016 16:25 (EET)
Urare[modificare sursă]
Un Crăciun liniștit și luminat îți dorește.
|
--Accipiter Q. Gentilis(D) 24 decembrie 2016 20:49 (EET)
Timișoara[modificare sursă]
Având în vedere discuția de aici, ați fi dispus să vă implicați, de exemplu să „pieptănați” vreo secțiune? Eu vreau să încep cu comasarea istoriei, am ceva bibliografie. Mă interesează foarte mult părerea dv. și a altora despre care ar fi dimensiunea maximă a articolului, deoarece e limpede că trebuie divizat, nu se poate pune direct acolo tot ce doresc toți. --Turbojet 28 decembrie 2016 19:19 (EET)
- @Turbojet: O să mă implic și eu, de altfel am făcut câteva mii fotografii în vara asta pe care nu le-am încărcat încă la Commons, din care sunt câteva reușite. --Mihai (discuție) 29 decembrie 2016 12:47 (EET)
Referitor la ștergerea unei pagini[modificare sursă]
Chiar nu pricep cum poate cineva să șteargă munca unui om fără măcar să anunțe în prealabil. Cred în comunicare, așadar "a rade" o pagină nu înseamnă comunicare... Sunt perfect conștientă că aveți mii de reguli, totuși consider că pagina putea fi măcar dezactivată până la remedierea deficiențelor menționate de dvs. Vorbesc despre pagina https://ro.wikipedia.org/wiki/Lucian_Strochi_(n._1950)_-_scriitor,_critic_de_art%C4%83 pentru conținutul și publicarea căreia am acordul deplin al dlui Lucian Strochi. Toate informațiile furnizate sunt reale și verificate, nu am înțesat pagina cu baliverne cum au făcut mulți alții. Vreau să știu ce anume v-a deranjat atât de tare încât ați optat pentru ștergerea imediată a paginii? Dacă tot vă erijați într-un administrator al marelui domeniu "Wikipedia", măcar dați dovadă de respect față de utilizatori și deschidere spre comunicare. Aștept un răspuns decent, rapid, concret și precis. ← Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de Dreamdesigner.ro (discuție • contribuții).
- „am acordul deplin” - irelevant, nimeni nu are acordul deplin pentru Eminescu, Baudelaire, Apuleius, și acolo chiar e vorba de scriitori care sunt relevanți, care interesează pe cineva
- verificate - nu erau verificate, citiți Wikipedia:Verificabilitate
- Wikipedia are o problema: ca e inundată cu biografii irelevante din toate domeniile. Dacă se uită cineva peste numărul imens de scriitori români contemporani, ar putea crede că literatura română contemporană a fost distinsă cu zeci de Premii Nobel pentru literatură în ultimii 20 de ani.
- Ștergerea e justificată, pentru că textele sub formă de CV pot fi șterse rapid conform criteriului A11.
- Dacă doriți, vă pot recupera textul respectiv în pagina de utilizator, ca să-l prelucrați.--Mihai (discuție) 29 decembrie 2016 14:27 (EET)
Vă multumesc pentru raspuns. Vi se pare oare irelevant faptul că dl Strochi este cu adevărat scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor sau ce să înțeleg? Cred eu că relevanța muncii acestui scriitor a fost stabilită de oameni mari ai culturii noastre, nu suntem noi cei mai în măsură să contestăm sau să infirmăm asta. Voi aduce completări textului astfel încă să fie suficient de "RELEVANT" atât pentru cunoscători cât și pentru cei care vor să descopere adevărata cultură a românilor. Cât despre "problema Wikipediei" cu biografiile irelevante... cred eu că o verificare REALĂ, nu bazată pe algoritmi, v-ar scuti de astfel de discuții belicoase. Chiar am rugamintea să recuperați textul, voi încerca să-l aduc la standardele impuse de ceea ce consideră Wikipedia că înseamnă o "enciclopedie liberă"... Vă doresc să nu mai vedeți în fiecare contribuitor un posibil șarlatan... ← Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de Dreamdesigner.ro (discuție • contribuții). PS văd că e mai importantă semnătura decât discuția in sine .... poftiți și semnătura...--Dreamdesigner.ro (discuție) 29 decembrie 2016 15:15 (EET)
- Am văzut discuția în urma msajului din secțiunea precedentă. Vă răspund eu.
- Toți scriitorii, pentru a-și vinde opera doresc să se vorbească despre ei, dacă se poate în locuri cât mai vizibile. Toți vor să aibă pagină pe Wikipedia, unde să fie lista completă a operelor lor. În sprijinul lor invocă apartenența la Uniunea Scriitorilor și la referințele critice pe care le-au obținut.
- Wikipedia nu-și propune să sprijine nicio activitate, deci nici cea a scriitorilor. Ea își propune să colecționeze materiale libere de drepturi de autor despre diferite subiecte despre care se vorbește. Paginile scriitorilor sunt (ar trebui să fie doar) biografii ale acestora, bazate pe surse independente de ei. Membrii USR sunt listați în diferite dicționare de genul „Dicționarul scriitorilor...”, „Marele dicționar al...” etc. Acestea conțin datele personale furnizate de înșiși scriitorii respectivi, deci nu sunt surse independente, deci nu pot fi luate în considerare pe Wikipedia. Mult-prețuitele referințe critice nu valorează practic nimic pe Wikipedia, căci se consideră că sunt niște aprecieri colegiale, scriitorii se apreciază pe ei înșiși, ori politica de notabilitate a Wikipediei cere să se scrie doar despre scriitorii pe care îi apreciază (și vorbește despre ei) societatea, nu breasla scriitorilor. Nu contează ce au scris, contează dacă se vorbește despre ei în lume, nu în cercul scriitorilor.
- De multe ori când am căutat date personale pentru Wikipedia (cine i-a fost familia, unde a studiat, ce a profesat) am auzit „nu contează cine sunt eu, eu mă identific cu opera mea, doar aia contrează și doar aia vreau să apară pe Wikipedia”. Adică un fel de CV. Aceasta este o viziune incompatibilă cu scopurile Wikipediei.
- Deci, dacă despre scriitorul respectiv se găsesc surse independente de el care vorbesc despre el personal (cum se vorbește de exemplu despre Eminescu, Caragiale), ele pot fi folosite pentru a scrie pagina, dar dacă toate informațiile disponibile provin din CV-ul scriitorului, dicționare de autori, liste de lucrări din biblioteci, atunci se consideră că scriitorul nu este destul de vizibil pentru a avea pagină pe Wikipedia (în jargonul Wikipediei „nu este notabil”, care nu înseamnă „nu este valoros ca scriitor”). Nu valoarea se apreciază la stabilirea notabilității, ci vizibilitatea în surse independente de subiect. Dacă aveți astfel de surse, menționați-le în articol, altfel articolul nu va fi păstrat. --Turbojet 29 decembrie 2016 16:15 (EET)
- Adaug: sursele în cauză trebuie să fie de încredere, altfel nu vor fi luate în seamă.--Accipiter Q. Gentilis(D) 29 decembrie 2016 16:40 (EET) P.S. În plus siteul sub "umbrela" căruia scrieți este înregistrat pe numele unei persoane din orașul unde Lucian Strochi profesează, iar suplimentar obiectul de activitate al firmei în cauză sugerează o eventuală legătură cu o activitate de promovare a persoanei de care vorbim. În ceea ce vă privește se ridică astfel suspiciunea de conflict de interese. Cu atât mai mult va trebui să dovediți existența unor surse de încredere independente de subiect.
- Și cu toate acestea fiind zise, subiectul e notabil, iar articolul nu trebuia șters rapid fără discuții.--Silenzio (discuție) 29 decembrie 2016 17:57 (EET)
- Ștergerea rapidă a fost justificată, după cum am menționat mai sus, e vorba de criteriul A11 de la Wikipedia:Criterii_de_ștergere_rapidă#Articole, anume era vorba de un CV sub formă de listă. Atenție Silenzio, prin restaurarea paginii fără istoric i-ai violat autorului original dreptul de autor. --Mihai (discuție) 29 decembrie 2016 18:29 (EET)
- Și cu toate acestea fiind zise, subiectul e notabil, iar articolul nu trebuia șters rapid fără discuții.--Silenzio (discuție) 29 decembrie 2016 17:57 (EET)
- Adaug: sursele în cauză trebuie să fie de încredere, altfel nu vor fi luate în seamă.--Accipiter Q. Gentilis(D) 29 decembrie 2016 16:40 (EET) P.S. În plus siteul sub "umbrela" căruia scrieți este înregistrat pe numele unei persoane din orașul unde Lucian Strochi profesează, iar suplimentar obiectul de activitate al firmei în cauză sugerează o eventuală legătură cu o activitate de promovare a persoanei de care vorbim. În ceea ce vă privește se ridică astfel suspiciunea de conflict de interese. Cu atât mai mult va trebui să dovediți existența unor surse de încredere independente de subiect.
- Mihai, ca și opinie personală cred că e mai ok faptul că pagina a fost pornită de la zero, de către cineva care nu are legătură cu subiectul. Eu de exemplu aș fi fost împotriva restaurării paginii originale, deoarece este în mod clar o tentativă de promovare (vezi mai jos).--Accipiter Q. Gentilis(D) 29 decembrie 2016 18:35 (EET)
- Dovada unei legături între dezvoltatorul paginii și subiectul ei este: în partea inferioară a paginii de prezentare a lui Lucian Strochi, unde scrie explicit „Website dezvoltat de DreamDesigner ... by ...” (persoana menționată ca fiind furnizarea serviciilor de IT și persoana de contact a siteului în cauză) --Accipiter Q. Gentilis(D) 29 decembrie 2016 18:20 (EET)
José Rafael Cordero Sánchez[modificare sursă]
Hi Dan, sorry for writing in English, and may I wish you a Happy New Year 2017. Thanks for deleting José Rafael Cordero Sánchez. You may want to creation protect the title, José normally returns and "use" a title again. For more info on this long-term vandal, see nl:Wikipedia:Checklijst langdurig structureel vandalisme/Josercs1. Sam Sailor (discuție) 8 ianuarie 2017 05:54 (EET)
- Ahh! You already salted the title! :) Good call. Sam Sailor (discuție) 8 ianuarie 2017 05:55 (EET)
- :) --Mihai (discuție) 8 ianuarie 2017 06:04 (EET)
Conserve de legături (murate)[modificare sursă]
Mihai Bot poate șterge „la foc automat” paginile de discuție ale categoriilor create și cultivate de un singur utilizator, cu singurul scop de a conserva legături și fără nicio singură legătură cu categorisirea în sine? S-ar putea ocupa un alt robot cu rang de administrator? Dacă nu, cred că mă voi ocupa eu manual, în vreo noapte de insomnie, ca să nu provoc inundații la Schimbări recente… --Pafsanias (discuție) 9 ianuarie 2017 14:42 (EET)
- Nu poate sarmanul, ca nu-i versat stapanu-sau in artele intunecate ale manevrarii AWB-ului si nu-i nici bot stergministrator el insele, dar poti sa-l abordezi pe Andrebot, care face asa ceva in serie, cel putin la multitudini de articole despre localitati. Ar mai fi interesant de alcatuit lista de pagini care contin formatul dezambiguizare si formate de afisat referinte, ai avea o frumoasa surpriza... --Mihai (discuție) 9 ianuarie 2017 17:06 (EET)
- Ce spui, stăpâne? Dacă aștept până la ziua mea de naștere, îmi faci surpriza? --Pafsanias (discuție) 9 ianuarie 2017 18:36 (EET)
- Relule, supriza îs paginile de dezambiguizare cu legături externe, referințe etc., pe care ți le ofer din tot sufletul în dar. Dar să te prefaci surprins când dezlegi panglica!--Mihai (discuție) 9 ianuarie 2017 19:00 (EET)
- Se introduc legături externe și la paginile de dezambiguizare?! Dar la redirectări? --Pafsanias (discuție) 9 ianuarie 2017 19:27 (EET)
- Kantagruele, un link ca ăsta ar putea fi introdus pentru ambiguizare? --Mihai (discuție) 10 ianuarie 2017 22:59 (EET)
- It Kant be real! Complet descartezian. :( --Pafsanias (discuție) 10 ianuarie 2017 23:12 (EET)
- N-aș dispera. Rămân în continuare Augustin și Mihaela Miroiu. --Mihai (discuție) 10 ianuarie 2017 23:24 (EET)
- Cine sunt ăștia doi? Solicit dezambiguizare! -- Victor Blacus (discuție) 10 ianuarie 2017 23:33 (EET)
- Vedeți la BobSponge (Baruch) Immanuel SquareKants. --Pafsanias (discuție) 10 ianuarie 2017 23:40 (EET)
- @Victor: Răspunsul e simplu: dacă noi în prezent știm că suma numerelor naturale este o fracție negativă, atunci acest fapt se datorează doar Alinei Mungiu-Pippidi.--Mihai (discuție) 10 ianuarie 2017 23:54 (EET)
- @Pafsanias: Robert Schwamm Baracke Manuell Eckige Kanten?
- @Mihai: Dincolo de calculele numerice, eu încep să o confund pe Alina Mungiu-Pippidi cu Ion Cristoiu. -- Victor Blacus (discuție) 11 ianuarie 2017 00:04 (EET)
- @Victor: Răspunsul e simplu: dacă noi în prezent știm că suma numerelor naturale este o fracție negativă, atunci acest fapt se datorează doar Alinei Mungiu-Pippidi.--Mihai (discuție) 10 ianuarie 2017 23:54 (EET)
- Vedeți la BobSponge (Baruch) Immanuel SquareKants. --Pafsanias (discuție) 10 ianuarie 2017 23:40 (EET)
- Cine sunt ăștia doi? Solicit dezambiguizare! -- Victor Blacus (discuție) 10 ianuarie 2017 23:33 (EET)
- N-aș dispera. Rămân în continuare Augustin și Mihaela Miroiu. --Mihai (discuție) 10 ianuarie 2017 23:24 (EET)
- It Kant be real! Complet descartezian. :( --Pafsanias (discuție) 10 ianuarie 2017 23:12 (EET)
- Kantagruele, un link ca ăsta ar putea fi introdus pentru ambiguizare? --Mihai (discuție) 10 ianuarie 2017 22:59 (EET)
- Se introduc legături externe și la paginile de dezambiguizare?! Dar la redirectări? --Pafsanias (discuție) 9 ianuarie 2017 19:27 (EET)
- Relule, supriza îs paginile de dezambiguizare cu legături externe, referințe etc., pe care ți le ofer din tot sufletul în dar. Dar să te prefaci surprins când dezlegi panglica!--Mihai (discuție) 9 ianuarie 2017 19:00 (EET)
- Ce spui, stăpâne? Dacă aștept până la ziua mea de naștere, îmi faci surpriza? --Pafsanias (discuție) 9 ianuarie 2017 18:36 (EET)
Râpa Roșie - Dealul Morii (dacă de asta o fi vorba) + Câteva date despre Bătălia de la Râmnicu-Sãrat.--Accipiter Q. Gentilis(D) 10 ianuarie 2017 22:50 (EET)
- A fost o neînțelegere, am citit „În cursul luptelor din zona Bătăliei de la Râmnicu Sărat” în loc de „În cursul luptelor din zona Râpa Roșie din timpul Bătăliei de la Râmnicu Sărat”. Asta fiind rezolvată, nu am mai găsit alte greșeli în articol, pe care l-am citit în întregime.--Mihai (discuție) 10 ianuarie 2017 22:56 (EET)
- Ok. Am înlocuit linkul de mai sus, pentru claritate.--Accipiter Q. Gentilis(D) 10 ianuarie 2017 23:06 (EET)
- A fost o neînțelegere, am citit „În cursul luptelor din zona Bătăliei de la Râmnicu Sărat” în loc de „În cursul luptelor din zona Râpa Roșie din timpul Bătăliei de la Râmnicu Sărat”. Asta fiind rezolvată, nu am mai găsit alte greșeli în articol, pe care l-am citit în întregime.--Mihai (discuție) 10 ianuarie 2017 22:56 (EET)
Duplicitarule[modificare sursă]
Cică ai creat „redirect dublu” la Discuție Utilizator:Vaubanit. :( --Pafsanias (discuție) 23 ianuarie 2017 15:18 (EET)
- Publicitarule, redirect dublu e când A redirectează la B, iar B către A. Eu în schimb am lăsat mesajul și-n redirect și-n țintă, să se vadă mai bine.... --Mihai (discuție) 23 ianuarie 2017 15:21 (EET)
- Era eticheta pusă probabil de filtru... --Pafsanias (discuție) 23 ianuarie 2017 15:23 (EET)
- Mda, am văzut... --Mihai (discuție) 23 ianuarie 2017 15:24 (EET)
- Dar când Ucigașul de Cereale redenumește contul în timp ce este blocat, devine probabil inevitabil. --Pafsanias (discuție) 23 ianuarie 2017 15:27 (EET)
- Mda, am văzut... --Mihai (discuție) 23 ianuarie 2017 15:24 (EET)
- Era eticheta pusă probabil de filtru... --Pafsanias (discuție) 23 ianuarie 2017 15:23 (EET)
- Publicitarule, redirect dublu e când A redirectează la B, iar B către A. Eu în schimb am lăsat mesajul și-n redirect și-n țintă, să se vadă mai bine.... --Mihai (discuție) 23 ianuarie 2017 15:21 (EET)
Vandalism de cenzură?[modificare sursă]
Ce comportare e asta da a șterge pur si simplu informații, fără nici o justificare prin comunicare? ← Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de 2a02:8071:2984:6200:b0ea:b1b7:3c8e:d8bf (discuție • contribuții).
Părere[modificare sursă]
Cred că ar trebui să-ți propui uneori pur și simplu să te abții în a apăsa pe taste. Chiar ajută... --Accipiter Q. Gentilis(D) 27 ianuarie 2017 17:26 (EET) P.S. Nu demonstrezi nimic făcând pe administratorul fioros și foarte activ, doar pentru că ți-a spus Silenzio că ai mai puține pene. Dimpotrivă...
- Precizez (elegant): Ți-am livrat comentariul de mai sus la schimb cu faza legată de certificatul de naștere...--Accipiter Q. Gentilis(D) 27 ianuarie 2017 17:29 (EET)
- Poți să te superi, dar problema e următoarea: e o persoană care e evident cine spune că este, care nu înțelege cum funcționează procesul de decizie de la Wikipedia și de asta e foarte supărată, și acum îți ceri jigniri și pe email, ca să ce? Ce vrei să spui, că dacă ai primi un răspuns negativ o să se închidă de-asta discuția? În rest, nu pozez în nimica, se vede de la depărtare aureola care mă-nconjoară. :)) --Mihai (discuție) 27 ianuarie 2017 17:30 (EET)
- Nu mă supăr pentru faptul că pentru tine nu e evident, ceea ce pentru alții poate este. --Accipiter Q. Gentilis(D) 27 ianuarie 2017 17:34 (EET)
- Poți să te superi, dar problema e următoarea: e o persoană care e evident cine spune că este, care nu înțelege cum funcționează procesul de decizie de la Wikipedia și de asta e foarte supărată, și acum îți ceri jigniri și pe email, ca să ce? Ce vrei să spui, că dacă ai primi un răspuns negativ o să se închidă de-asta discuția? În rest, nu pozez în nimica, se vede de la depărtare aureola care mă-nconjoară. :)) --Mihai (discuție) 27 ianuarie 2017 17:30 (EET)
Guvernul Grindeanu[modificare sursă]
Mihai, poți continua tu te rog la articolul despre guvern? Momentan e într-o stare nu prea inteligibilă. Eu nu observasem că tu ai lăsat textul comentat, Babu a venit și a introdus altă secțiune, eu le-am unit, el a crezut că l-am șters... Prefer să mă opresc, dar n-ar trebui lăsat așa.--Strainu (دسستي) 1 februarie 2017 16:53 (EET)
- Da, da, începusem azi-dimineață și am adormit între timp, până acum cca. o oră. :) Mi-am luat Hotnews la purecat, ptr. că după o căutare „grindeanu” îți dă în ordine cronologică toate știrile. Cred că astăzi în decursul zilei ar trebui să termin câteva paragrafe. În rest cred că ar trebui scris în continuare la istoric, nu într-o secțune de „critici”. --Mihai (discuție) 1 februarie 2017 16:59 (EET)
O vorbă despre proteste[modificare sursă]
Dintre toate bannerele pe care le-am văzut, acesta a fost printre cele care mi-au plăcut cel mai mult :D Wintereu 8 februarie 2017 00:46 (EET)
De ce ati sters pagina Octavian Udriste?[modificare sursă]
Multumesc. Rafaeludriste (discuție) 16 februarie 2017 14:26 (EET)
- Pagina a fost ștearsă în urma discuției de la pagina Wikipedia:Pagini de șters/Octavian Udriște. Dumneavoastră ați fost înștiințat despre această propunere de ștergere. Luați, vă rog, notă de faptul că timpul scurs între propunerea de ștergere și rezultatul ei (ștergerea efectivă) a fost de peste o lună de zile. În tot acest timp ați fi putut să vă spuneți punctul de vedere. Dacă doriți recuperarea articolului respectiv, eventual pentru a mai lucra la el într-o subpagină de utilizator, urmați vă rog indicațiile de la pagina Wikipedia:Recuperarea unei pagini. Toate cele bune, Wintereu 16 februarie 2017 15:20 (EET)
Your feedback matters: Final reminder to take the global Wikimedia survey[modificare sursă]
(Sorry to write in English)
Hello! This is a final reminder that the Wikimedia Foundation survey will close on 28 February, 2017 (23:59 UTC). The survey is available in various languages and will take between 20 and 40 minutes. Take the survey now.
If you already took the survey - thank you! We won't bother you again.
About this survey: You can find more information about this project here or you can read the frequently asked questions. This survey is hosted by a third-party service and governed by this privacy statement. If you need additional help, or if you wish to opt-out of future communications about this survey, send an email through EmailUser function to User:EGalvez (WMF). About the Wikimedia Foundation: The Wikimedia Foundation supports you by working on the software and technology to keep the sites fast, secure, and accessible, as well as supports Wikimedia programs and initiatives to expand access and support free knowledge globally. Thank you! --EGalvez (WMF) (talk) 23 februarie 2017 10:04 (EET)
Funny[modificare sursă]
Într-adevăr, dar... cum de? Să înțeleg că subiectul articolului este așa de „iubit” că nimeni nu vrea să urmărească pagina respectivă? :D --Turbojet 20 martie 2017 09:20 (EET)
- O să vedeți că o revină în actualitate. Sunt convins că cel puțin în 20 de ani o să avem un articol despre topul Click al celor mai frumoase povești de dragoste din istoria omenirii. --Mihai (discuție) 20 martie 2017 09:43 (EET)
- PS: Și oricum poate o să aibă înainte norocul să-l reevalueze Alina Mungiu-Pippidi; va trebui ca doamna să-și facă loc în agendă, între medierea un război civil în Africa și un tea-party în onoarea lui Francis Fukuyama, dar e totul în puterea ei... :)) --Mihai (discuție) 20 martie 2017 09:48 (EET)
Antologii - Mulțumesc![modificare sursă]
Vă mulțumesc personal pentru inițiativa de a face curățenie prin astfel de articole. Cu drag, // Gikü vorbe fapte luni, 20 martie 2017 14:22 (EEST)
Încărcarea fișierului "Imnul național al R. Moldova 1991-1994" și drepturile de auto[modificare sursă]
Ca început, doresc să vă spun că am nevoie de un ajutor din partea dumneavoastră. Faceți parte din grupul de administratori de pe Wikipedia, și aveți mult mai multă experiență față de mine, un simplu wikipedist.
Este vorba despre un fișier audio, găsit de mine de multă vreme, care reprezintă o versiune a melodiei imnului R. Moldova dintre anii 1991-1994, și anume "Deșteaptă-te, române!". Am primit din partea dumneavoastră anunțul cum că fișierul pe care l-am încărcat încalcă drepturile de autor. Mărturisesc sincer că nu am primit deloc permisiunea din partea autorului de a utiliza respectivul fișier în scopul punerii acestuia pe Wikipedia, deci am mințit și regret mult. Dar să știți un singur lucru: n-am reușit nicidecum să aflu de autor și să-i cer să-și pună chiar el creația pe Wikipedia. N-am reușit să aflu cine a creat melodia, iar pe internet sunt zeci de site-uri cu melodia respectivă ( binențeles, sursa melodiei de pe aceste site-uri nu este precizată; nu știu de unde au fișierul și cum au ajuns în posesia lui ), pe Youtube existând 2 videoclipuri, care conțin aceeași melodie.
Vă întreb, crezând că mă veți putea ajuta: ce pot să fac în acest caz? Nu pot găsi autorul, internetul e plin de site-uri care au această melodie, Youtube având și el 2 videoclipuri cu aceeași muzică, și nimeni nu dă un semn de viață. Nici măcar nu știu dacă autorul muzicii trăiește sau nu ( nu vreau să insinuez că nu mai trăiește, dar având în vedere faptul că melodia este răspândită pe internet, nefiind vreo reacție din partea cuiva, cred că autorul nici măcar nu este interesat de acest fapt sau poate chiar nu mai este în viață ). Și eu am avut odată probleme cu un autor, care mi-a raportat un videoclip de pe canalul meu de Youtube, în urma căruia videoclipul mi-a fost șters.
Deci, vă rog mult sa ma ajutați. Spuneți-mi cum să încarc fișierul, măcar pe Wikipedia.ro dacă nu se poate la Commons. Nu s-ar putea sub pretextul de utilizare cinstită? Chiar nu pot găsi autorul, că dacă aș putea, l-aș invita să-și publice el lucrarea, dar nu se poate acest lucru. Pe Wikipedia Commons mi-a fost șters fișierul, am făcut cerere de analizare, însă probabil va fi un rezultat negativ. Este pentru prima dată când mi-a venit o idee bună, dar care nu poate fi folosita: cea de a pune alături de imnul oficial al R. Moldova și vechiul ei imn, "Deșteaptă-te, române!", așa ca un bun patriot.
Vă mulțumesc anticipat, cu încrederea că îmi veți da un răspuns care să mă ajute mult.--Honor et Patria (discuție) 22 martie 2017 21:35 (EET) Notă: nu știu de ce a apărut așa formatul scrierii, cred că este o problemă.
- A apărut așa fiindcă ați început aliniatele cu un spațiu liber. Am corectat. -- Victor Blacus (discuție) 22 martie 2017 21:38 (EET)
- M-am uitat de curiozitate pe la alte țări și-n alte enciclopedii, și niciuna nu a pus imnuri vechi în infocasetă, ci doar pe cel curent. Deci nu cred că e o idee bună, de principiu.
- La fel cum au reclamat la YouTube, deținătorii dreptului de autor pot reclama și Wikipedia, de-asta e interzisă încărcarea fișierelor cu situație incertă.
- Soluția ar fi să găsiți un fișier liber echivalent sau să contactați deținătorul dreptului de autor și să obțineți permisia lui prin OTRS. E foarte probabil ca fișierul să fie încărcat la YouTube fără permisie. În orice caz, trebuie să citiți mesajul standard pe care vi l-am trimis pe pagina de discuție și paginile către care trimite. Puteți întreba pe altcineva la Wikipedia:Cafenea, eu nu am cum să vă ajut. Salutări, --Mihai (discuție) 22 martie 2017 22:30 (EET)
Constatare[modificare sursă]
Am constatat că nu cunoașteți definiția noțiunii de Post-Scriptum (care se învață în clasele primare), drept care v-o scriu mai jos, pentru luare la cunoștință.
POST-SCRÍPTUM s. n. Completare adăugată la sfârșitul unei scrisori, după semnătură. [Abr.: P.S.] – Loc. lat. --Accipiter Q. Gentilis(D) 24 martie 2017 10:23 (EET)
(provincialism („am fost și noi reprezentați”!!) și violare tabloidă a intimității) (anulare)[modificare sursă]
Dacă nu putem fi „provinciali” ci numai internaționali atunci este mai simplu de tradus pagina din limba engleză. Dacǎ este sǎ fie „violare” a intimitǎții atunci și atacatorul are „drepturi” iar informațiile (personale) despre el șterse .--82.11.206.181 (discuție) 24 martie 2017 10:25 (EET)
- ro.wikipedia.org este o enciclopedie în limba română, dar nu este o enciclopedie română. Atacatorul renunță la intimitatea sa când comite actul, în timp ce persoanele nevinovate nu aleg să fie victimele lui. În măsura în care nu publică singure detalii/fotografii, e de prost gust să insistăm asupra lor. Salutări, --Mihai (discuție) 24 martie 2017 10:36 (EET)
- [conflict de editare] Da, ar fi mai simplu, dar numai când se stabilizează, dacă ajunge la un nivel bun de calitate. Până una-alta, putem dezvolta în paralel, iar când se liniștesc lucrurile le putem sincroniza; e foarte posibil chiar să avem lucruri de aici pe care să le adăugăm la corpul comun. Cu toate acestea, pe tot parcursul procesului de dezvoltare trebuie să evităm polarizarea cauzată de particularitățile noastre personale și să privim lucrurile din punct de vedere global (adică din zecile de victime să nu ne concentrăm atenția doar pe câteva din simplul motiv că cel care scrie articolul are ceva în comun cu acestea).
- Legat de protecția intimității, sunt două aspecte, ambele enunțate în politica WP:BPV:
- Atacatorul nu mai este în viață și deci politica nu i se mai aplică lui; victimele sunt în viață și deci trebuie să le protejăm mai mult intimitatea, dând dovadă de parcimonie cu informațiile de natură personală.
- Chiar dacă ar fi, el a devenit notabil (chiar dacă pentru un singur eveniment, de care este însă strâns legat) și informațiile despre el apar deja pe scară largă chiar în presa de calitate (nu doar prin tabloide sau publicații inerent... provinciale). —Andreidiscuție 24 martie 2017 10:39 (EET)
Nefiind enciclopedie românǎ ci numai „în limba română” este mai usor de tradus pentru cei ce NU stiu limba engleză. Un individ nu poate renuța la „drepturi” (chiar mort fiind) altfel putem semna să fim „sclavi”.Dacă intimitatea era problema se puteau redacta detaliile (ex. fara nume prenume)--82.11.206.181 (discuție) 24 martie 2017 11:04 (EET)
- Da, dar dacă scoatem toate informațiile acelea rămânem cu nimic, doar cu un text vag, fără informații, introdus din pura dorință de a ne lăsa noi, ca redactori, amprenta tuturor polarizărilor noastre asupra articolului. Ceea ce mereu încercăm să evităm. —Andreidiscuție 24 martie 2017 11:55 (EET)
Paginile de discuții[modificare sursă]
Bine ați venit la Wikipedia. Oricine poate contribui constructiv la această enciclopedie, dar paginile de discuții trebuie să păstreze istoria acelei discuții; ștergerea sau modificarea comentariilor legitime, după cum ați procedat la Discuție Utilizator:Accipiter Q. Gentilis, este o practică nerecomandată, chiar dacă intențiile dumneavoastră erau bune. Aruncați o privire pe pagina de bun venit pentru a afla cum puteți contribui la această enciclopedie. Vă mulțumim! Avertismentul v-a fost dat pentru această modificare Accipiter Q. Gentilis(D) 24 martie 2017 10:51 (EET)
- Erai mai simpatic când îi dădeai rețete blocatului după ce-l abuzai. Rămâi cu bine. --Mihai (discuție) 24 martie 2017 22:32 (EET)
Dane, a fost fix alegerea ta să o faci pe mironosița și pe moralistul după ce ai beneficat de ajutor la diverse, iar când ți-a venit rândul să-l dai, brusc ai devenit ocupat. De asemenea indiferent dacă aveai sau nu dreptate a fost alegerea ta să dai repetat click în diverse situații pe butoanele alea de la Twinkle (metoda automată), în loc să petreci ceva mai mult timp pentru a înțelege fondul situațiilor în cauză (deh, efort, timp...) înainte de a acționa. Până și acum de exemplu ai ales să te spargi în figuri în loc să încerci rezolvarea eficientă a unei situații. Nu pretind că aș fi ușă de biserică, dar nici cu tine nu mi-e rușine, zău...--Accipiter Q. Gentilis(D) 25 martie 2017 02:37 (EET)
- Accipiter, cred că îmi atribui niște lucruri care au mai degrabă de a face cu angoasele tale personale decât cu mine. Poate e sindromul care ne afectează periodic pe toți, când petrecem prea mult timp aici și ne ia febra mesianică. Eu percep o schimbare negativă în ton la tine, de ex. atunci când am dat din greșeală un revert la pagini de șters și-mi imputai nu-știu-ce-intenții malițioase, sau acum când îți sar wiki-siguranțele din cauza unei glume privitoare la PS-urile tale nesemnate (uită-te câți useri fac la en.wiki la fel, ca să-ți dai seama cine are dreptate pe fond...) Nu mă simt vizat de criticile tale privitoare la reducerea activității mele, și sunt cu atât mai nedrepte cu cât ești persoana de aici căreia i-am oferit cele mai multe detalii despre orarul din viața reală care a dus la ea. În rest, placa zgâriată cu „cei care nu scriu cât mine - ciocu mic!” e veche și zgâriată. Și adu-ți aminte că userul căruia îi dezvăluiești acum icebergul perfidiei mele se wiki-sinucidea acum câteva săptămâni „din cauza ta”. --Mihai (discuție) 25 martie 2017 19:54 (EET)
- Întradevăr nu a fost în regulă că mi-au sărit siguranțele și-mi cer scuze pentru asta. Sunt însă foarte convins că nu numai eu ar trebui să revizuiesc câte ceva.
- În al doilea rând treaba cu ocupatul nu se referă în nici un caz la timpul pe care l-ai avut la dispoziție și la ce faci tu cu el. Nimeni nu are vreo obligație oarecare referitoare la Wiki (cu excepția salariaților Fundației) și e dreptul fiecăruia de a intra odată la 10 ani sau din minut în minut sau de a nu intra niciodată pe aici. Ar fi culmea să pretind ceva din acest punct de vedere cuiva și ar însemna că sunt ultimul idiot (ceea ce încă sper ... că nu sunt). În fine, o las așa.--Accipiter Q. Gentilis(D) 25 martie 2017 21:19 (EET)
"Izvoare" despre români[modificare sursă]
Și atunci, unde o să traducem conținutul articolului https://en.wikipedia.org/wiki/Timeline_of_Romanian_history ca să existe și în românește? ← Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de 2602:30a:2ed6:9470:7171:760e:f581:4bf6 (discuție • contribuții).
- Poate fi tradus sub un titlu de genul Cronologia istoriei românilor, Cronologia teritoriului României sau cum considerați dvs. potrivit. Numai remarcați că și articolul la en.wiki are introducere. Salutări, --Mihai (discuție) 25 martie 2017 22:01 (EET)
E fișierul Dvs.? // Gikü vorbe fapte vineri, 31 martie 2017 15:01 (EEST)
- E fișierul urmașilor urmașilor... Da, numai că nu e panaramabil, de-asta trebuia urcat aici. O să completez câmpurile. --Mihai (discuție) 1 aprilie 2017 14:57 (EEST)
Logică[modificare sursă]
Logica acestui avertisment pus pe pagina de discuții a unui utilizator cu referire la o contribuție a sa de acum 4 (patru) ani, în contextul în care ultima contribuție wikipedică a utilizatorului respectiv este de acum aproape 1 (una) an și jumătate este mult prea subtilă pentru mine.--Accipiter Q. Gentilis(D) 12 aprilie 2017 18:43 (EEST) P.S. E totuși un lucru bun faptul că i se urează bun venit după 4 ani, chiar dacă omul ne-a părăsit de vreun 1 și aproape jumătate. Am citit că unele mesaje pot ajunge și după 90 de ani --~~~~
- Poate se întoarce și adaugă surse la Stadionul Berceni. --Mihai (discuție) 12 aprilie 2017 19:07 (EEST)
- Yap ! Cu adevărat subtiptil :) --Accipiter Q. Gentilis(D) 12 aprilie 2017 20:06 (EEST)
Invitație[modificare sursă]
Bună ziua. M-a „alarmat” ștergerea paginii dv., sper că vreți doar s-o refaceți. :)
Dacă îmi amintesc bine, ați oferit niște imagini pentru Cetatea Timișoara. Mai am foarte mult de lucru la articol despre fortificațiile cetății habsburgice. Partea grafică este dificilă, vreau o hartă transparentă ca cea pentru cetatea otomană și trebuie s-o fac eu, apoi vor fi descrise aceste fortificații. De asemenea, aș dori imagini cu cercetările arheologice doveditoare ale fortificațiilor [2], în special cea din Piața Unirii, dar n-am primit răspuns la e-mailul trimis d-lui Szentmiklosi. Oricum, voi dezvolta secțiunea respectivă, am material de la CIMEC. Vă invit, dacă doriți, să adăugați ce credeți de cuviință, căci până termin ce am de făcut articolul este stabil. Toate cele bune. --Turbojet 23 mai 2017 12:33 (EEST)
- Mulțumesc pentru mesaj. Sunt foarte ocupat încă câteva săptămâni în viața reală, dar am să revin în curând, ștergerea paginii a fost doar un test, ca să văd ce se întâmplă pe un site-oglindă. Multe salutări, --Mihai (discuție) 26 mai 2017 21:31 (EEST)
iris[modificare sursă]
de ce ai sters pagina cu melodii needitate? Stivinio (discuție) 10 iunie 2017 21:06 (EEST)
Nu-mi dau seama de ce ți-ai anulat închiderea discuției de aici. Termenul trecuse, surse se citaseră, păstrarea era destul de clară. —Andreidiscuție 3 iulie 2017 11:07 (EEST)
- Salut, am avut mereu impresia că termenul generat de Twinkle este o scăpare, 7 zile fiind mai „rotund”. M-am uitat în politică unde e trecut într-adevăr 5 zile. --Mihai (discuție) 3 iulie 2017 12:24 (EEST)
Jim Sturgess[modificare sursă]
Nu înțeleg 😱 de ce ati redenumit pagina in Utilizator....? Nu are sens, vreau sa creez aceasta pagină. Cu ce am gresit? Si se mai poate sa fie "Jim Sturgess". --Emilian1999 (discuție) 6 iulie 2017 10:25 (EEST)
- Pentru că e plină de greșeli. Fraza „Sturgess s-a mutat la Manchester pentru a participa la Universitatea din Salford, sperând că i-ar permite să înceapă o altă bandă și să se așeze în jurul scenei muzicale din Manchester, unde se aflau majoritatea idolilor de muzică.” nu pare scrisă de un vorbitor de română. Wikipedia e mai câștigată fără astfel de articole. --Mihai (discuție) 6 iulie 2017 14:13 (EEST)
- Aaa!! Daca fac o modificare mai bună decât fraza recentă, atunci se poate sa redenumiti pagina? --Emilian1999 (discuție) 6 iulie 2017 14:57 (EEST)
- Dacă TOATĂ pagina va fi corectată, va putea fi readusă în spațiul de articole. --Mihai (discuție) 6 iulie 2017 15:05 (EEST)
- mersi pentru răspuns ✋✋ numai bine! --Emilian1999 (discuție) 6 iulie 2017 15:07 (EEST)
- Dacă TOATĂ pagina va fi corectată, va putea fi readusă în spațiul de articole. --Mihai (discuție) 6 iulie 2017 15:05 (EEST)
- Aaa!! Daca fac o modificare mai bună decât fraza recentă, atunci se poate sa redenumiti pagina? --Emilian1999 (discuție) 6 iulie 2017 14:57 (EEST)
Razant....[modificare sursă]
Ai trecut razant pe lângă o brutală contestare a tentativei tele de ștergere, deoarece aș fi fost în stare să dovedec indubitabil faptul că Ana NU are mere...--Accipiter Q. Gentilis(D) 19 iulie 2017 18:27 (EEST)
- Permiteț' să reformulez: „Inculpata Ana deține cantitate nespecificată de mere.” S'trăiți! --Mihai (discuție) 19 iulie 2017 18:30 (EEST)
- Degeaba, justificarea era oricum invalidă din motiv că inculpata avea de fapt banane.--Accipiter Q. Gentilis(D) 19 iulie 2017 18:35 (EEST)
- Q.e.d. - NU avea mere ! --Accipiter Q. Gentilis(D) 19 iulie 2017 19:33 (EEST)
Dan Păltinișanu[modificare sursă]
Da, ce să spun, Wikipedia nu e de mult timp un hobby de-al meu, însă îmi dau seama când ceva trebuie modificat sau remediat. Mă bucur că măcar cineva a observat modificarea :-) ← Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de Robertnicolae2323 (discuție • contribuții).
Șr[modificare sursă]
Mihai, șterge, te rog, și articolele propuse pentru șr. Am dat un mesaj la Cafenea ca administratorii să urmărească acea pagină, dar văd că nimeni nu o face. --Haptokar (discuție) 13 august 2017 07:10 (EEST)
- Haptokar, locul pentru astfel de sesizări e la Wikipedia:Afișierul administratorilor sau la Wikipedia:Reclamații, nu la Cafenea.
Am înroșit și eu paginile respective înainte să primesc instrumentele de ștergere. O să vedeți că o să funcționeze mult mai repede totul dacă scrieți acolo un scurt mesaj când e nevoie, decât dacă cereți altundeva. În general urmăresc CSD-logul dvs. și dacă sunt online când acolo e o intrare nouă șterg proape instantaneu și mă uit și peste cererile dvs. mai vechi. Mulțumiri, --Mihai (discuție) 13 august 2017 07:23 (EEST)
- Mulțumesc și sper să nu mai fie nevoie să mai scriu cuiva într-o astfel de situație. Săptămânile trecute au stat unele cereri de ștergeri chiar și trei zile până când am sesizat eu pe Cafenea. Sincer, nu mă interesează foarte tare, știu că până la urmă o să le vadă cineva peste o lună, trei sau șase. Dar îmi dă impresia că fac ceva inutil dacă nimeni nu ia o măsură și mă face să mă gândesc serios dacă să mai fac o altfel de propunere în viitor. P.S. Am scris la persoana a II-a singular pentru a fi înțeleasă mai bine exasperarea mea și nu din nepolitețe. --Haptokar (discuție) 13 august 2017 09:27 (EEST)
- Nu e nici o problemă persoana a II-a sg. Important e să fac(eț)i în continuare cererile cu Twinkle și după cum am spus, sesizările neapărat la Afișier sau la Reclamații, nu la Cafenea. În rest, în astfel de momente se vede valoarea participării lui Victor Blacus . :-) Mihai (discuție) 13 august 2017 09:34 (EEST)
- Să mai spun că a trecut ieri seară pe aici sau e deja cunoscut acest fapt? Rezultat: zero. Administratoriatul implică răspunderi pe care trebuie să și le asume fiecare persoană care candidează la așa ceva. --Haptokar (discuție) 13 august 2017 09:41 (EEST)
- Vreau să răspund la ce ați scris pe pagina dvs.: „nu înțeleg de ce trebuie să sesizez cuiva o pagină obligatorie de urmărit pentru administratori”. Răspuns: Ptr. că prob. mai nimeni nu urmărește curent categoria. Marea parte a vandalismului a fost mereu prinsă „la cald” de AS și VB, nu pentru că urmăresc acea categorie, ci pentru că urmăresc Schimbările recente. Când ei sunt foarte activi, e ca și când categoria ar fi urmărită și golită zilnic, când lipsesc se pot aduna chestii vechi. Dacă intru o dată pe zi sau o dată la 3 zile, mă uit în primul rând, în ordinea asta, la Paginile urmărite, unde văd Reclamațiile, Afișierul și CSD-logurile și apoi la Schimbările recente. Și chiar și dacă stau 4 ore online, urmărind înapoi Schimbările recente nepatrulate găsesc destule chestii „de rezolvat administrativ” cât să-mi ocup timpul ăsta și fără a vizita categoria respectivă. Deci nevizitarea categoriei nu e un păcat pentru un administrator.
Dacă puneți problema în cheie morală, de imperative caregorice, sunteți pe cărarea greșită. Chestiunea e doar utilitaristă, cum faceți să măriți prob. să obțineți rezultatul dorit de dvs. Numai bine, --Mihai (discuție) 13 august 2017 10:23 (EEST)
- Vreau să răspund la ce ați scris pe pagina dvs.: „nu înțeleg de ce trebuie să sesizez cuiva o pagină obligatorie de urmărit pentru administratori”. Răspuns: Ptr. că prob. mai nimeni nu urmărește curent categoria. Marea parte a vandalismului a fost mereu prinsă „la cald” de AS și VB, nu pentru că urmăresc acea categorie, ci pentru că urmăresc Schimbările recente. Când ei sunt foarte activi, e ca și când categoria ar fi urmărită și golită zilnic, când lipsesc se pot aduna chestii vechi. Dacă intru o dată pe zi sau o dată la 3 zile, mă uit în primul rând, în ordinea asta, la Paginile urmărite, unde văd Reclamațiile, Afișierul și CSD-logurile și apoi la Schimbările recente. Și chiar și dacă stau 4 ore online, urmărind înapoi Schimbările recente nepatrulate găsesc destule chestii „de rezolvat administrativ” cât să-mi ocup timpul ăsta și fără a vizita categoria respectivă. Deci nevizitarea categoriei nu e un păcat pentru un administrator.
- Să mai spun că a trecut ieri seară pe aici sau e deja cunoscut acest fapt? Rezultat: zero. Administratoriatul implică răspunderi pe care trebuie să și le asume fiecare persoană care candidează la așa ceva. --Haptokar (discuție) 13 august 2017 09:41 (EEST)
- Nu e nici o problemă persoana a II-a sg. Important e să fac(eț)i în continuare cererile cu Twinkle și după cum am spus, sesizările neapărat la Afișier sau la Reclamații, nu la Cafenea. În rest, în astfel de momente se vede valoarea participării lui Victor Blacus . :-) Mihai (discuție) 13 august 2017 09:34 (EEST)
- Ar putea fi două motivații:
- Giku recent a formulat niște rezerve în legătură cu câteva din fișiere - eu de exemplu fără să aprofundez prea mult problema, am deschis de câteva ori categoria fără să am sentimentul că problema a fost rezolvată, astfel că le-am lăsat acolo. [Conflict de editare] Dacă veți deschide fișierele, veți vedea în plus că ștergerea rapidă este contestată pe motiv că există la Commons o discuție despre posibila ștergere a versiunilor de la Commons.
- De câteva zile (aproape 1 săptămână), mie la afișarea paginii de schimbări recente nu mi se mai afișează și formatul care conține Paginile de șters rapid. Pentru a mi se afișa, trebuie să dau click în pagina de Schimbări recente pe un buton suplimentar numit Other rewiew tools. Cum pagina Schimbări recente e o pagină pe care eu o afișez rapid, doar cu scop informativ, de obicei nu dau click pe alte butoane din ea. Poate ar fi util ca formatul să se afișeze din nou implicit, astfel încât accesarea lui să nu trebuiască să se facă printr-un click suplimentar. --Accipiter Q. Gentilis(D) 13 august 2017 10:43 (EEST)
- Punctual era vorba de alte 3 chestii din categorie, care-s între timp rezolvate, la fișierele respective nu se poate face mare lucru până nu se termină discuțiile la commons. --Mihai (discuție) 13 august 2017 10:46 (EEST)
- Salut, am schimbat șr-ul la fișierele respective cu {{Mutare incompletă la Commons}}, un format pe care l-am importat azi de la enwiki, pentru că e posibil ca discuțiile să dureze o vreme. Situația a evoluat astfel încât nu mai e rezonabil să fie etichetate cu șr (stăteau acolo de o săptămână). Dacă le mai vedeți la Pagini de șters rapid, înseamnă că au fost păstrate la Commons. — Andreyyshore D C 15 aug. 2017, 12:25 (EEST)
- Mulțumesc și sper să nu mai fie nevoie să mai scriu cuiva într-o astfel de situație. Săptămânile trecute au stat unele cereri de ștergeri chiar și trei zile până când am sesizat eu pe Cafenea. Sincer, nu mă interesează foarte tare, știu că până la urmă o să le vadă cineva peste o lună, trei sau șase. Dar îmi dă impresia că fac ceva inutil dacă nimeni nu ia o măsură și mă face să mă gândesc serios dacă să mai fac o altfel de propunere în viitor. P.S. Am scris la persoana a II-a singular pentru a fi înțeleasă mai bine exasperarea mea și nu din nepolitețe. --Haptokar (discuție) 13 august 2017 09:27 (EEST)
- Vai de mine, dar nici nu mi-am propus să trasez cuiva sarcini. Am spus că fiecare admin ar trebui să o facă fără să fie rugat: mai mult de jumătate însă nu se folosesc de uneltele administrative și mă întreb și eu de ce mai au nevoie de ele. Ce nevoie are dl Vali, dl Klaudiu Mihăilă sau alții de aceste unelte? Prezența sau absența lor nu folosește comunității aproape la nimic, deoarece ca administratori sunt inexistenți. Alții fac doar ceea ce le convine. Atunci cum ar trebui să procedez eu dacă văd că nimeni nu vrea să facă o treabă? Pentru că dacă-i rog pe unii se poate interpreta că pun problema în imperative caregorice. Nu, domnule, faceți ce poftiți. Vreți, bine, nu, nu. P.S. Nu știu cum vedeți dvs. pagina de schimbări recente, dar eu văd mare bara superioară cu toate articolele. P.P.S. Ce m-o fi apucat să încep discuția? --Haptokar (discuție) 13 august 2017 10:54 (EEST)
Alexandra Sachelarie[modificare sursă]
Vezi că n-ai șters calumea paginile, unele erau redirectionari și articolele au rămas. Strainu (دسستي) 14 august 2017 12:53 (EEST)
- Îi studiez încă opera. --Mihai (discuție) 14 august 2017 22:54 (EEST)
- Mihai, care a fost motivul ștergerii paginilor concrete Te rog, Acele, Ne bucurăm în ciuda lor, Imperfect, Antiexemplu, NGOC? La unele din ele am lucrat și eu. Nu puteți invoca traducerea automată, că utilizatoarea le-a scris singură! La fel, nu puteți invoca încălcarea drepturilor de autor, că doar puteați folosi {{Copyvio}} pentru atenționare. Și la sigur nu puteți invoca lipsa referințelor sau a diacriticelor, altfel aveți mai mult de șters decât credeți: Categorie:Articole cu suport bibliografic necorespunzător, Categorie:Pagini fără diacritice. Ștergerea în masă nu e niniodată o idee bună, vă rog să restabiliți paginile care nu erau traduceri automate. // Gikü vorbe fapte 16 august 2017 13:55 (EEST)
- Le-am șters pe baza criteriului că sunt pagini-test, publicate în masă de o utilizatoare care nu are nici o dispoziție să le îmbunătățească. Cândva trebuie să înceteze distracția asta cu „hai să vă trântesc 30 de articole, că de corectat le puteți corecta voi”. În fine, văzusem replica ta de la pagina de discuție a lui Bătrânul și era cât pe ce să-ți scriu că ești liber să le recuperezi, dacă îți asumi îmbunătățirea lor. --Mihai (discuție) 16 august 2017 16:34 (EEST)
- Mihai, care a fost motivul ștergerii paginilor concrete Te rog, Acele, Ne bucurăm în ciuda lor, Imperfect, Antiexemplu, NGOC? La unele din ele am lucrat și eu. Nu puteți invoca traducerea automată, că utilizatoarea le-a scris singură! La fel, nu puteți invoca încălcarea drepturilor de autor, că doar puteați folosi {{Copyvio}} pentru atenționare. Și la sigur nu puteți invoca lipsa referințelor sau a diacriticelor, altfel aveți mai mult de șters decât credeți: Categorie:Articole cu suport bibliografic necorespunzător, Categorie:Pagini fără diacritice. Ștergerea în masă nu e niniodată o idee bună, vă rog să restabiliți paginile care nu erau traduceri automate. // Gikü vorbe fapte 16 august 2017 13:55 (EEST)
Discuție:Ștefan Zaharia[modificare sursă]
Ați șters articolul Ștefan Zaharia (pe bună dreptate), dar ați șters și pagina de discuții aferentă (Discuție:Ștefan Zaharia), deși pagina de îndrumare Wikipedia:Criterii de ștergere rapidă (la criteriul G8) prevede că: „De asemenea, fac excepție paginile de discuții care conțin vreunul din următoarele formate de întreținere: ... {{constatare}}...” Vă rog deci să restaurați pagina Discuție:Ștefan Zaharia. Nu este un moft al meu; „constatarea” de acolo este utilă în cazul recreării articolului respectiv, fiind mai rapid de verificat decât cu ajutorul Jurnalului de pagini șterse. Mulțumesc. --Bătrânul (discuție) 14 august 2017 23:18 (EEST)
Un mesaj[modificare sursă]
Aveți un mesaj de la mine, pe pagina mea de discuție, care e mult prea lung și care e o "provocare" la o discuție mult mai amplă. Dvs în calitate de administrator, (după câte știu) poate ar fi bine să-i "provocați" pe alți specialiști wikipediști, de exemplu lingviști, filologi etc. Aceasta e o sugestie, nu e un "imperativ". --Corifeus (discuție) 15 august 2017 13:07 (EEST)
Spătaru[modificare sursă]
Este bine că v-ați sesizat! Acesta era și rostul! Ceea ce trebuia să faceți, nu să-mi anulați contribuția: trebuia să ștergeți articolul în întregime!PheonixRo (discuție) 21 septembrie 2017 15:23 (EEST)
Shameless biased romanian administrator.[modificare sursă]
Template in History Of Moldova depicts the History of Republic oF Moldova. The template doesent depicts the revolution that happened in 1989 in romanian Moldova. The template is clearly History of the Moldovan republic, the template talks about the Moldovan Republic formation, but somehow using the coat of arms of the current Republic of Moldova gets me warned. An wikipedia administrator shouldnt be biased. I read all wikipedia rules and i dont agree with your judgement. The current coat of arms should be used in an article about the current moldovan republic. ← Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de Adr1anwk (discuție • contribuții). 27 septembrie 2017 18:15
- Adr1anwk, como se dice asta la voi Coca Cola ? Fanta cumva ? ...--Accipiter Q. Gentilis(D) 27 septembrie 2017 18:55 (EEST)
Greșeli[modificare sursă]
Ce greșeli ați sesizat? --Donarius (discuție) 29 septembrie 2017 20:08 (EEST)
- nu mi-am dat seama că urma să mai lucrați la el. O să mă uit mai încolo dacă mai e valabilă eticheta. --Mihai (discuție) 29 septembrie 2017 20:39 (EEST)
Ion Grigorescu[modificare sursă]
Buna ziua. Va scriu cu oarecare tristete. Nu inteleg de ce ati considerat necesar sa stergeti pagina Ion Grigorescu. Notabilitatea subiectului este incontestabila. Va rog sa consultati cu rabdare bibliografia. Daca nu puteti, o vizita la un istoric de arta de buna calitate ar insemna foarte mult. Va rog sa va edificati asupra vietii si operei lui Ion Grigorescu si a importantei sale in arta romaneasca si nu doar romaneasca. Va rog sa salvati pagina si sa imi dati posibilitatea sa o rescriu si completez. Sper sa ma intelegeti si sa ma ajutati, in numele adevarului. Cu deosebita prietenie.--Metin (discuție) 8 octombrie 2017 03:53 (EEST)-
- Dacă aveți nevoie de intervenția unui administrator, apelați la WP:AA, eu nu am timp următoarele 6 luni. --Mihai (discuție) 8 octombrie 2017 18:02 (EEST)
tare[modificare sursă]
vi se pare ca au o super relevanta chestiile alea vechi de 3 respectiv 7 ani. Atunci bine. puteati folosi ceva mai personal decat un avertisment standard pentru vandalism.... --Vlad|-> 16 octombrie 2017 20:22 (EEST)
- e si mai tare, deci tot nu mi-ati spus care e relevanta chestiilor alora vechi, doar faptul ca nu e consens... bine ce sa mai zic. succesuri! --Vlad|-> 16 octombrie 2017 20:27 (EEST)
- e și mai tare că eu nu trebuie să mă justific ptr. că e interzisă ștergerea mesajelor vechi. --Mihai (discuție) 16 octombrie 2017 20:32 (EEST)
- da sigur ca da, asa cum de exemplu mesajele lui ark25 au fost sterse. deci se poate. --Vlad|-> 24 octombrie 2017 12:54 (EEST)
- Buna ziua. Revin cu o intrebare, legata de Livia Nichifor, 3 iunie 2017 22:43 Dan Mihai Pitea (discuție | contribuții) a șters pagina Livia Nichifor (Șters în urma discuției (vezi Wikipedia:Pagini de șters/Livia Nichifor). (TW))
- Articolul a fost sters, ce rost mai are pastrarea paginii de discutie a unui articol care nu mai exista? Doar intreb... Multumesc anticipat pentru raspuns! --Vlad|-> 24 octombrie 2017 12:54 (EEST)
- În general paginile de discuție ale articolelor notabile se păstrează pentru a documenta deciziile editoriale trecute. Nu are nimeni nimic împotrivă să fie șterse înjurăturile, link-gunoaiele lui Ark, mesajele de felicitare adresate subiectului articolului (!), petițiile (parcă Becali a primit o petiție pe pagina de discuție). Adesea s-a discutat dezordonat, pe pagini de discuție ale utilizatorilor, așa că este necesar ca și acelea să fie păstrate. Când un articol este șters din lipsă de notabilitate, în mod natural ar trebui să fie ștearsă și pagina de discuție aferentă. În cazul de față administratorul care a închis discuția a omis pur și simplu să șteargă pagina de discuție asociată (din neglijență), deși actualmente se întreabă dacă unele informații de acolo nu sunt în continuare utile, având în vedere constelația de clone interesate. Alte excepții sunt prilejuite de existența unor anumite formate în pagina de discuție respectivă, o decizie luată la Cafenea în vara lui 2015. --Mihai (discuție) 24 octombrie 2017 22:24 (EEST)
- da sigur ca da, asa cum de exemplu mesajele lui ark25 au fost sterse. deci se poate. --Vlad|-> 24 octombrie 2017 12:54 (EEST)
- e și mai tare că eu nu trebuie să mă justific ptr. că e interzisă ștergerea mesajelor vechi. --Mihai (discuție) 16 octombrie 2017 20:32 (EEST)
- După cum Vlad nu ați observat, Wikipedia:Pagini de șters/Livia Nichifor este o continuare a discuțiilor de la Discuție:Livia Nichifor și Discuție Utilizator:Mishu57#Livia Nichifor. Existența acestei pagini este un suport al deciziei care a fost luată pe pagina de la discuția de ștegere (linkurile sunt menționate în propunerea de ștergere). Foarte corect, Dan Mihai Pitea – care acum se alintă un pic, a păstrat-o. --Accipiter Q. Gentilis(D) 24 octombrie 2017 23:34 (EEST)
Asybaris[modificare sursă]
Nu văd avertizările și nici motivația deciziei și nici nu pot să înțeleg termenul de 7 zile? Nu văd, de asemenea, cum ați protejat proiectul cu această blocare?
Din păcate în ultima perioadă observ o groază de acțiuni administrative luate după principiu: nu-mi place, am scula și fac ce vreau cu ea. Aici nu mă strict refer la dumneavoastră. Dar nu e ok să procedăm așa.--Silenzio (discuție) 3 noiembrie 2017 00:18 (EET)
- Motivația e în descrierea reverturilor și în secțiunea Blocare (trolling, bătaie de joc), nu e nevoie de avertismente suplimentare, are deja zeci adunate pe pagina de discuții pentru comportamente identice. Consecința blocării se vede în contrinuarea discuției respective de la Cafenea. E nu numai ok, dar necesar să procedăm așa. Altfel discuția se poate continua discuția la Afișierul administratorilor. --Mihai (discuție) 3 noiembrie 2017 00:35 (EET)
Dane, nu că postările lui Asybaris nu ar fi fost - aparent gratuite, dar reacția mi se pare hipertrofică. Nu înțeleg termenul și nu pricep de ce i-ai blocat dreptul de a scrie pe propria pagină de discuție. Ești sigur că nu a fost un impuls de moment ? --Accipiter Q. Gentilis(D) 3 noiembrie 2017 00:44 (EET)
- Nu, absolut deloc, e luată la rece. Singura consecință a miștocărelilor ălea este să să alunge o persoană nouă pe aici. Vezi și discuția de la România rămasă în coadă de pește - nimeni n-a mai postat ceva serios după replica lui - , dar aici este mult mai grav, ptr. că e vorba de o persoană nouă, nefamiliarizată. Dacă nu blocam și pagina de discuție e destul de evident ce mesaje ar fi postat până acum, se poate consulta istoricul paginii pentru genul de replici pe care le-a dat după blocări anterioare. Cât despre termen, 1 lună mi s-ar fi părut excesiv, iar 2 zile prea puțin... --Mihai (discuție) 3 noiembrie 2017 00:54 (EET)
- Trollingul nu poate fi justificat prin două intervenții nelalocul lor. Recidiva nu există la Wikipedia. Aici discutăm acest caz. În fine! Nu este corect, dar nu voi interveni, deoarece am intervenit de prea multe ori în cazul Asybaris. Un singur lucru însă îl voi face: îi voi da dreptul la replică, doar așa ceilalți admini pot fi notificați asupra acestei blocări nejustificate.--Silenzio (discuție) 3 noiembrie 2017 01:16 (EET)
- [Conflict de modificare (am rescris de vreo 3 ori....)] Bun, ok, a fost luat la rece, dar eu zic să te mai gândești. Simt în rinichi că treaba nu prea e în regulă. Nu mi-a lua în nume de rău, dar asta e părerea mea. --Accipiter Q. Gentilis(D) 3 noiembrie 2017 01:25 (EET) P.S. Postarea de la România nu e de loc un exemplu potrivit.
- Și eu am avut impulsul să scriu la cafenea exact ce (dar nu și cum) a scris Asybaris. Mă costă 30 de euro să fac fotografia cerută și nu văd pe altul care ar putea-o face. Cererea mi se pare complet nerezonabilă, dar pricep că cel ce a făcut-o nu cunoaște realitățile de pe ro:wp. --Turbojet 3 noiembrie 2017 08:40 (EET)
- Nu, absolut deloc, e luată la rece. Singura consecință a miștocărelilor ălea este să să alunge o persoană nouă pe aici. Vezi și discuția de la România rămasă în coadă de pește - nimeni n-a mai postat ceva serios după replica lui - , dar aici este mult mai grav, ptr. că e vorba de o persoană nouă, nefamiliarizată. Dacă nu blocam și pagina de discuție e destul de evident ce mesaje ar fi postat până acum, se poate consulta istoricul paginii pentru genul de replici pe care le-a dat după blocări anterioare. Cât despre termen, 1 lună mi s-ar fi părut excesiv, iar 2 zile prea puțin... --Mihai (discuție) 3 noiembrie 2017 00:54 (EET)
- E o ...cerere. A fost prost formulată, putea să pună în introducere ceva de genul "în caz că e cineva din Zădăreni sau din apropiere, ar putea să... etc....etc..." În plus și numele de Zădăreni te face să te gândești - fără să vrei precum că cererea e cam făcută "în zadar". Dacă a mai avut și diferende în legătură cu afirmații legate de folosirea limbii române pe undeva cu cineva, iete a ieșit din păcate un calambur nefericit cu ardeleni, care a picat prost. Pe de altă parte omul s-a chinuit să facă un articol destul de ok în limba lui, deci era îndreptățit să întrebe dacă nu putem să îl ajutăm. Unde naiba să întrebe, dacă nu aici, la hu.wiki ? Zău așa...--Accipiter Q. Gentilis(D) 3 noiembrie 2017 09:28 (EET)
- Am înțeles asta de la bun început. De aia i-am și spus că îl voi servi când îmi voi permite. Omul mi-a mulțumit pentru răspuns. Mai am rovinietă până mâine, inclusiv. Dacă e frumos, poate are noroc. Depinde și de ce zice familia. --Turbojet 3 noiembrie 2017 10:10 (EET)
- PS: Poate fac turul Timișoara-Arad-Sânnicolau-Timișoara. Mă apuc să studiez lista monumentelor, să văd ce obiective sunt pe traseu, ca să zic că merită. --Turbojet 3 noiembrie 2017 10:15 (EET)
- Sysopule Dan Mihai Pitea!!! Tinand cont de altercatiile pe care le-am avut si le avem incontinuare, te-as ruga sa nu te mai bagi in munca pe care o fac eu. Sunt destui care sa se bage si unii pe care-i rog s-o faca. Tu nu faci decat sa ma enervezi si ma vei bloca, ca ai scula, de fiecare data. Stiu ca poate face modificari oricine la orice aici, DAR ca sa nu mai avem conflicte si antipatii reciproce ignora-ma, ca te voi ingnora. Nu mai fa ca la Atacul de la Smardan sa muti tu referintele si sa faci corecturi ca sa te bagi tu in seama. Lasa pe altii. Asybaris aport 6 noiembrie 2017 18:58 (EET)
Protejare nejustificată a unui articol[modificare sursă]
În articolul Ion Antonescu au fost aduse câteva corecturi rezultate dintr-o documentare destul de laborioasă. Se pare că ele au deranjat pe utilizatorul Alex F. pentru că altfel nu înțeleg de ce a dat revenire de două ori. Revenirile acestuia nu sunt motivate, ceea ce zic eu că nu e OK. Nu înțeleg care-i logica de a proteja pagina împotriva utilizatorilor neînregistrați. Atâta timp cât modificările sunt susținute de surse care este problema? Și dacă Alex F. refuză să justifice revenirile, de ce nu-i ceri socoteală lui?
Am deschis o dezbatere pe pagina de discuție prezentând argumentele pentru fiecare speță în parte. De ce nu participați la dezbatere? Păi, cum vine asta, protejezi pagina și după aia spui că 6 luni nu ai timp de Wikipedia? Așa crezi că se rezolvă problemele în acest proiect? Adică îngheți subiectul pentru unii și după aia dai bir cu fugiții? De ce nu-i cere nimeni argumente lui Alex F. pentru revenirile pe care le-a făcut? Are un statut aparte în cadrul comunității, iar regulile nu se aplică și în cazul lui? 188.26.95.115 (discuție) 6 noiembrie 2017 16:39 (EET)
- Ia să vedem dacă întradevăr ai răspuns sau nu.
- Prima modificare este asta în care spui Revenire la ultima modificare de către Alex F. După cum se observă, lipsește justificarea.
- A doua modificare este asta cu mențiunea: (a protejat „Ion Antonescu” ([Modificare=Numai utilizatorii înregistrați] (expiră pe 24 noiembrie 2017 20:41) [Redenumire=Numai utilizatorii înregistrați] (expiră pe 24 noiembrie 2017 20:41))). Și în acest caz lipsește justificarea.
- A treia modificare este asta cu mențiunea: alăturare absurdă, nu dorea să încheie armistițiul ci să se întoarcă pe front pentru a reorganiza linia de apărare împotriva rușilor. Nu are legătură cu modificările aduse de mine. Iese din discuția noastră.
- În consecință, orice om rațional poate observa că protejarea făcută de tine este nejustificată, cum nejustificate au fost și cele făcute de Alex F. Se constată că ai contribuit la alterarea calității articolului și împiedici nejustificat îmbunătățirea lui de către orice utilizator de pe Wikipedia.
- Nu mai vorbesc de minciună pentru că asta ține de alte aspecte. 188.26.95.115 (discuție) 7 noiembrie 2017 20:32 (EET)
- Mă rog, protejarea nu este justificată absolut deloc, dar am reținut talentul de a evita să răspunzi la subiect. Hai, mai fă o încercare. Deci, ai mințit sau nu? 188.26.95.115 (discuție) 7 noiembrie 2017 21:08 (EET)
- 188.26.95.115, în primul rând poate ar trebui să lecturați Wikipedia:Modul civilizat, înainte de a vă permite să vorbiți la pertu cu cineva care nu v-a invitat să procedați în acest fel. În al doilea rând cred că subiectul de care vă ocupați este pagina Ion Antonescu și nu ce consideră fiecare că are de făcut cu timpul personal. --Accipiter Q. Gentilis(D) 7 noiembrie 2017 21:26 (EET)
- [Conflict de modificare] 188.26.95.115, în al treilea rând chiar dacă cineva protejează sau deprotejează o pagină, nu are obligația de a interveni în discuție, necesitatea de a colabora pentru ameliorarea respectivei pagini fiind de competența celor care doresc să intervină. Cu siguranță în momentul în care veți ajunge la un punct de vedere comun cu Alex F., pagina va fi deprotejată. Nu văd rostul monitorizării unui război de reverturi, care să consume resursele de atenție și așa limitate ale altora. --Accipiter Q. Gentilis(D) 7 noiembrie 2017 21:40 (EET)
- Accipiter, mersi ptr. intervenție. Să mă tutuiască are voie, am asta în pagina de utilzator. Am protejat pagina ca să nu îl blochez ptr. perturbare și ca să aibă șansa să argumenteze ce dorește pe pagina de discuție. Se pare că dorește să i se dea dreptate cu orice preț. În chestiune am scris la Discuție:Ion Antonescu, ar putea să discute acolo dacă are argumente. --Mihai (discuție) 7 noiembrie 2017 21:35 (EET)
- O fi având voie, dar nu cu acest ton (părerea mea). --Accipiter Q. Gentilis(D) 7 noiembrie 2017 21:41 (EET)
- Și care este procedura în cazul în care Alex F. refuză să discute pe acest subiect? Că nu se poate ajunge la un numitor comun dacă nu acceptă dezbaterea. 188.26.95.115 (discuție) 9 noiembrie 2017 10:58 (EET)
- O fi având voie, dar nu cu acest ton (părerea mea). --Accipiter Q. Gentilis(D) 7 noiembrie 2017 21:41 (EET)
- Accipiter, mersi ptr. intervenție. Să mă tutuiască are voie, am asta în pagina de utilzator. Am protejat pagina ca să nu îl blochez ptr. perturbare și ca să aibă șansa să argumenteze ce dorește pe pagina de discuție. Se pare că dorește să i se dea dreptate cu orice preț. În chestiune am scris la Discuție:Ion Antonescu, ar putea să discute acolo dacă are argumente. --Mihai (discuție) 7 noiembrie 2017 21:35 (EET)
Exprimări de genul „afiș de veceu public” la adresa muncii unui alt editor nu sunt acceptabile. Încearcă să reformulezi te rog.--Strainu (دسستي) 21 noiembrie 2017 10:35 (EET)
Cristian-Mihail Teodorescu[modificare sursă]
S-ar putea reposta pagina despre Cristian-Mihail Teodorescu? Ca sa avem unde trece ca tocmaai a luat Premiul Colin pentru cel mai bun volum de povestiri publicat intre anii 2014-2016. Multumesc. ← Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de 85.121.51.38 (discuție • contribuții).
Bine,uite patru tilde 85.121.51.38 (discuție) 27 noiembrie 2017 20:30 (EET)
N-am priceput motivul ștergerii. // Gikü vorbe fapte 16 decembrie 2017 11:48 (EET)
- Traducere automată, formulări nefirești, incompatibile cu limba română. :-) --Mihai (discuție) 29 decembrie 2017 01:14 (EET)
Pagina CryptoCompare[modificare sursă]
Bună ziua, Doresc să-mi spuneți cum măsurați caracterul notabil al unui subiect? Fără sa fiu ironic, poate mă indrumați spre un etalon in urma căruia eu și alții ca mine să putem evalua obiectiv dacă are rost sau nu să adaugăm o pagină nouă pe Wikipedia in limba romană. Referitor la pagina CryptoCompare, interesul OBIECTIV pentru această pagină web il puteți găsi aici: https://www.alexa.com/siteinfo/cryptocompare.com , este pe locul 1212 global. Lăsând la o parte interesul dumneavoastră personal, sau lipsa acestuia, nu credeți că este un motiv suficient pentru a fi acceptat ca subiect in Wikipedia românească? In limba spaniolă si olandeză există pagina. În cazul în care activați și în aceste limbi, vă rog să faceți atunci același lucru ca și aici, si să le propuneti spre stergere. După propriul meu ranking aveți mai multă notorietate decât autorii articolelor, iar subiectul e același ca și la pagina in limba română. Este acesta spiritul pe care se bazează Wikipedia? Nu-mi raspundeți la această intrebare, eu știu deja răspunsul. - ArminX (discuție) 6 ianuarie 2018 18:19 (EET)
- Citiți cu atenție Wikipedia:Notabilitate și WP:CGN]. Salutări, --Mihai (discuție) 6 ianuarie 2018 18:26 (EET)
Quod erat demonstrandum. Vă citez: „Situri de internet... Site-ul este considerat notabil dacă îndeplinește oricare dintre aceste criterii: ... - Conținutul este distribuit printr-un mediu respectat și independent de creatorii site-ului, de exemplu printr-o revistă, un ziar online, sau alte medii online de publicare.”
1. https://www.cnbc.com/2017/08/12/bitcoin-vaults-to-new-record-above-4k-boosted-by-japan-and-multiplying-its-value-fourfold.html 2. https://www.ccn.com/germanys-biggest-bitcoin-marketplace-to-integrate-ethereum-trading/ 3. http://www.ibtimes.co.uk/melonport-gets-new-price-feeds-oraclize-cryptocompare-1615761 4. https://www.barrons.com/articles/3-must-read-stories-bitcoin-above-4-000-chinas-risky-stocks-north-korea-sanctions-1502675800
Nu cred că standardul CNBC, International Business Times sau Barrons e mai scăzut decât standardul necesar dumneavoastră pentru Wikipedia. Referitor la notabilitate, niciunul dintre sursele de mai sus nu sunt "press release" sau "paid advertising". CryptoCompare furnizează pentru piața de capital indice de date referitoare la criptomonede: https://www.mvis-indices.com/indices/digital-assets Care sunt ștachetele dumneavoastră de acceptanță dacă acestea sunt prea jos? - ArminX (discuție) 6 ianuarie 2018 22:35 (EET)
Întreb[modificare sursă]
Consideri că cenzura e mai puțin scârboasă decât o mucoasă? Mi se par nelalocul lor astfel de intervenții. Practic, mesajul utilizatorului a fost trunchiat. Nu că aș fi de acord cu modul cum se exprimă și procedează, dar și intervenția asta chirurgicală pe text mi se pare o fandoseală.
Accipiter și PhoenixRo ar face bine să se evite o perioadă, e clar că amândoi se vânează reciproc și crează o atmosferă nebenefică proiectului.--Silenzio (discuție) 9 ianuarie 2018 06:34 (EET)
- Practic asta a fost intenția, să fie trunchiată partea imposibilă. Dacă nu se poate autocenzura, trebuie ajutat, dar în condițiile în care recomand des la tot felul de utilizatori să se adreseze comunității la Cafenea, nu se poate păstra așa ceva.
- Din punctul meu de vedere, doar al doilea creează o atmosferă nebenefică proiectului.. --Mihai (discuție) 9 ianuarie 2018 06:55 (EET)
- Al doilea are o problemă, clar - dar trebuie tratat cu puțină indulgență. Sunt foarte mulți utilizatori care și-au început activitatea mai agresiv, iar apoi s-au mai liniștit, când au înțeles întradevăr comunitatea și ce este Wikipedia. Cred, totuși, că utilizatorul prezintă capital, dar se pare că are nevoie de timp de adaptare. Accipiter nu-l ajută, ci îl agasează să scoată tot ce mai rău din el. :)).--Silenzio (discuție) 9 ianuarie 2018 07:08 (EET)
- Silenzio, am să-ți demonstrez în istoric faptul că la început l-am sprijinit împotriva altora, considerând că are potențial. Acum mă opun lui și chiar am de gând să o fac în mod activ - cu sau fără acordul tău, deoarece:
- naționalismul exclusivist și intolerant a la Erdogan promovat de el este nociv atât per ansamblu cât și în mod particular.
- are pretenția de a da sentințe în legătură cu lucruri despre care habar nu are
- încercarea perpetuă de a merge "pe lângă" - indiferent de context, nu o consider un lucru ok. Apropo de asta, am stat și m-am gândit dacă seamănă cu mine sau nu - pe la începuturi, când - știi prea bine, am avut niște discuții legate de reguli. Am ajuns la concluzia că ar putea părea pe ici pe colo, dar în esență nu seamănă. În plus o parte dintre demersurile pe care le face nu sunt cu viză pozitivă.--Accipiter Q. Gentilis(D) 9 ianuarie 2018 09:11 (EET)
- Accipiter, nu trebuie să demonstrezi nimic. Trebuie să iei o pauză in ‘’relația’’ asta deoarece devii prea implicat și prin aceasta implicare îți pierzi armele ca admin. Nu uita ca mai sunt și alții care observa ceea ce se întâmpla.
- Declarația de război de mai sus arată gradul tău de implicare. A reușit sa te agaseze. Eu nu zic ca nu ai dreptate in Observațiile tale și lupta, dacă așa consideri, dar ai grija ce fel de arme folosești. Ca admin, trebuie sa stai calm și civilizat. —-Silenzio (discuție) 9 ianuarie 2018 13:22 (EET)
- Silenzio, știu să fac diferența între un bolid de câteva tone lansat în plină viteză și un pieton prea zglobiu, neatent sau neinformat. Mai am de lucurat la capitolul claxon, astfel încât tiu-tiu-tiu..... să nu sune uneori precum zgomotul de tăblărie îndoită de un pieton în curs de proiectare prin aer. În rest, ferește-mă Doamne de ceasul rău, că de conduita preventivă încerc pe cât posibil să am grijă ! --Accipiter Q. Gentilis(D) 9 ianuarie 2018 17:47 (EET) P.S. Recunosc și faptul că la volan, mă mai urc uneori și obosit.
- Pâs: ca să-l enervez pe Pitea... Am recepționat totuși cele de mai sus ! --Accipiter Q. Gentilis(D) 9 ianuarie 2018 17:50 (EET)
3. PheonixRo (discuție) 11 ianuarie 2018 02:03 (EET)
Știre[modificare sursă]
Îți scriu deoarece tu ești mai activ la secțiunea Actualități - știrea aceasta nu sunt prea convins că trebuia să apară la Wikipedia. Deocamdată a fost desemnată de un partid, iar noi nu suntem gazeta de actualități a partidelor. Știrea despre noul premier ar trebui postată după ce va primi votul în parlament și după ce președintele va da cu bățul pentru numirea în funcție.--Silenzio (discuție) 19 ianuarie 2018 15:59 (EET)
Intrebare[modificare sursă]
Nu credeti ca protejarea nelimitata a titlului unei pagini este un abuz? Ar fi trebuit sa o discutati inainte, nu sa o impuneti. 2A02:2F0E:52F0:E8F:A4A7:959D:A9D1:219C (discuție) 29 ianuarie 2018 05:52 (EET)
- Nu.--Mihai (discuție) 29 ianuarie 2018 05:58 (EET)
- Considerati deci ca aceasta este o pagina speciala de i-ati oferit un nivel ridicat de protectie? 2A02:2F0E:52F0:E8F:A4A7:959D:A9D1:219C (discuție) 29 ianuarie 2018 06:03 (EET)
Discriminare![modificare sursă]
Decât să pui comunitarii, dar să uiți gunoierii, mai bine nu mai ziceai nimic. Strainu (دسستي) 29 ianuarie 2018 23:41 (EET)
Rampele de la transportul din Timișoara[modificare sursă]
Cam așa știam și eu, nu cum zicea... --Turbojet 21 februarie 2018 22:12 (EET)
- Bună seara, am văzut, aveți dreptate. Ca fapt divers, în 20 de ani cred că nu am auzit mai mult de vreo 5 ori vorbindu-se pe stradă ungurește în Timișoara. Am căutat după „importan-”, care dă în articolul Timișoara peste 40 de rezultate. Nici în New York la en.wikipedia nu apare așa de des conceptul... Nici la de.wiki la Bonn, care ar avea motive de onoare rănită se dorească în continuare important.
Privitor la plăcerea de a edita articolul în răspăr cu personajele de acolo, o să revin în aprilie la wikiprogramul vechi și o să urmăresc curent și eu articolul, că altfel interacții sacadate cred că scot pe toată lumea din sărite. Cert e că trebuie pornit dinainte, mai bine faceți abstracție și îl luați de la zero.
Încărcasem înainte să dispar vreo 7% din pozele din Timișoara. Singura zi complet încărcată este asta, unde e Coloana Fidelității. Se poate citi și inscripția lui Fr. Iosif, care cred că e relevantă și pentru Cetatea Timișoara.
Aici e centrala, câteva îmi ieșiseră și bine ([3], [4], [5]) În general, neîncărcate mai sunt multe panorame făcute de pe o fereastră înaltă de pe Take Ionescu, multe prin tot Centrul, și multe prin Fabric... O să continui să încarc prin aprilie. --Mihai (discuție) 1 martie 2018 22:21 (EET)
Ați putea introduce informații în pagina imaginii? Mulțumesc. // Gikü vorbe fapte 23 aprilie 2018 15:10 (EEST)
Război pe față[modificare sursă]
Ai încurcat-o boss... Te face albie de porci si zice ca asta e abia începutul. Te-ai pus cu cine nu trebuie: pe Utilizator:DieselEngineRO l-a scos deja pe tușă.--78.97.148.143 (discuție) 31 mai 2018 09:49 (EEST)
Cvasi-infantilismul[modificare sursă]
Despre remarca ta “generalitati in ton cvasi-infantil care nu sunt la subiect; introducerea trebuie sa fie sinteza articolului; fraza cu pasarile numeroase e ambigua” și ștergerea parțială a introducerii la articolul Păsările Republicii Moldova
În același ton „cvasi-infantil” au scris mai mulți ornitologi în monografiile lor despre păsările din România și Republica Moldova. De ex. renumitul ornitolog român Dimitrie Radu în cartea sa „Păsările în peisajele României. Editura Sport-Turism, București, 1984” în introducere scrie „Mai mult decît oricare altă grupă de viețuitoare, păsările au constituit obiectul unui deosebit interes din partea omului, atît pentru aspectul lor plăcut, cîntecul melodios, dar și pentru obiceiurile lor de o mare originalitate. La aceasta a contribuit deopotrivă ponderea mare pe care păsările o au printre vertebratele terestre, ele fiind mai numeroase pe cuprinsul țării noastre, ca specii și indivizi, decît toate celelalte la un loc.”
În altă carte scrisă de ornitologii din Republica Moldova „Munteanu, Cozari și Zubcov, (2006). Lumea animală a Moldovei. Volumul 3: Păsări. Chișinău.” în introducere scrie „Păsările au suscitat în permanență curiozitatea și interesul omului: coloritul viu, extrem de variat al penajului, capacitățile uimitoare de vocalizare, iscusința rafinată de construire a cuibului, capacitatea miraculoasă de orientare în timp și spațiu pe parcursul migrațiilor, fidelitatea față de locurile de reproducere și de iernare, strategiile ingenioase de nutriție și de protecție contra dușmanilor - sunt doar unele aspecte ale biologiei și ecologiei păsărilor care merită a fi cât mai bine cunoscute.”
Într-un ton asemănător este scris despre păsări în „Ion I.Cătuneanu, Ioan Korodi Gál, Dan Munteanu, Sergiu Pașcovschi, Emil Vespremeanu. Fauna Republicii Socialiste România. Vol. XV : Aves (Păsări). Fascicula 1 : Gaviiformes, Podicipediformes, Procellariiformes, Pelecaniformes. București : Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1978.” --Danvasilis (discuție) 5 iulie 2018 10:25 (EEST)
- Danvasilis Imi pare rau ca raspund asa tarziu. Imi mentin afirmatia despre tonul acelei propozitii, desi nu am critici referitoare la restul articolului. Articolele Wikipedia nu au nevoie de un captatio benevolentiae in introducere, cum se intalneste uneori in incipitul lucrarilor de vulgarizare; despre cantecul privighetorilor in faptul dimiminetii se pot scrie miii de volume valide de literatura lirica, dar nu e materie enciclopedica in sine; ca sa merg cu carcoteala pana la capat, e in fond o afirmatie foarte generala despre interesul oamenilor, despre care specialistii in ornitologie nu sunt experti; in plus se pot spune lucruri similare despre orice animal. Privitor la qafirmatia despre ponderea pasarilor raportat la viata animala a Rep. Moldova, sunt de acord sa fie reintrodusa intr-o formaulare clara. Salutari, --Mihai (discuție) 15 iulie 2018 17:59 (EEST)
Părere[modificare sursă]
Deși ai scriptic acoperire ("de la deținătorii lor se așteaptă un comportament stabil și responsabil. Puteți pierde permisiunile de editor de formate [...], în cazul în care acțiunile dvs. au un caracter destructiv."), chestia asta nu prea mi se pare ok. Părerea mea...--Accipiter Q. Gentilis(D) 30 iulie 2018 00:21 (EEST)
- De când am primit drepturile de administrator, am căutat în permanență să cobor la multe pagini nivelul de protejare de la admin la admin + editor de formate, pentru că nu e just ca utilizatori experimentați să aibă piedici într-un domeniu în care pot face lucruri constructive, ca acolo să fie cea mai mică defavorizare în comparație cu administratorii. În acest moment, când după ce a fost deja blocat 24 de ore pentru un război de reveniri, îl amenință pe Andrei că o să-i dea reverturi la nesfârșit, nu văd cum mai poate rămâne cu dreptul de a edita pagini sensibile. Retragerea a fost de altfel bazată doar pe acest raționament, nu acoperirea scriptică. Salutări, --Mihai (discuție) 30 iulie 2018 00:58 (EEST)
- Zău, eu tot nu văd cu ce erau amenințate „elementele de interfață (formate, module și pagini din spațiul de nume MediaWiki) care au fost protejate la nivelul „format protejat” deoarece sunt transcluse în peste 500 de pagini sau sunt folosite în pagina principală [...] și spațiul[...] de nume MediaWiki, unde sunt stocate denumirile implicite în limba română ale elementelor de interfață.” și cu ce anume ai protejat Wikipedia prin faptul că i-ai ridicat dreptul de editor de formate ...
- Faptul că tu ca și protocol „nu vezi cum mai poate rămâne cu dreptul de a edita pagini sensibile” mie mi se pare un argument subțire în relație cu subiectul în cauză. Nu te mai bat totuși la cap, dar rămân la opinia mea.--Accipiter Q. Gentilis(D) 30 iulie 2018 01:26 (EEST)
Email[modificare sursă]
Salut. Ți-am trimis luni un email.--Strainu (دسستي) 16 august 2018 11:52 (EEST)
- Ok, l-am citit, îți răspund mâine pentru că trebuie să mă mai uit puțin. --Mihai (discuție) 16 august 2018 23:15 (EEST)
...[modificare sursă]
L-or fi alergând unii să-i dea eject, dar dacă e nevinovat, eu mănânc laptopul ăsta de pe care scriu acum.--Accipiter Q. Gentilis(D) 4 septembrie 2018 00:09 (EEST)
- Covfefe. --Mihai (discuție) 4 septembrie 2018 19:02 (EEST)
- Cu vârsta, numărul de neuroni precum și de conexiuni dintre ei scade, deci faptul că nu înțeleg nimic se explică indubitabil datorită faptului că între timp, am mai îmbătrânit.--Accipiter Q. Gentilis(D) 4 septembrie 2018 20:05 (EEST) P.S. Hint: The Un(b)locker
- Sunt de părere că noi, cei trecuți de o anumită vârstă, ar trebui să ne refugiem undeva într-un club Wikipedia +30, 40 de ani pentru că nu ne dumerim ce-s alea „meme-uri”...La fel ca AQG a trebuit să caut pe Goagăl termenul. Simt că o iau la vale din ce în ce mai mult cu asimilarea de informații.--Kunok Kipcsak (discuție) 4 septembrie 2018 20:31 (EEST)
- mi-ati adus aminte, cu aceste lirice tanguieli, de o frumoasa strofa din cartea de poezii a gabrielei vranceanu firea: "si daca se usuca hainele copacilor / si daca gasesc comoara dacilor / tot castelul se va domoli / si in tihna voi domni / peste certitudinea / ca decesul e doar primul semn al portii / si-ndaratul ei danseaza catifelat mortii / ieri a cazut grindina peste gradina / dar alaltaieri orhideea imi zambea cu fotoni de lumina". Ar fi necesar, din cand in gand, sa meditam asupra lucrurilor cu adevarat esentiale, caci ele contin invataminte si pilde trebuincioase ascensiunii spirituale. Hristos a-nviat!--Mihai (discuție) 5 septembrie 2018 00:04 (EEST)
- Sunt de părere că noi, cei trecuți de o anumită vârstă, ar trebui să ne refugiem undeva într-un club Wikipedia +30, 40 de ani pentru că nu ne dumerim ce-s alea „meme-uri”...La fel ca AQG a trebuit să caut pe Goagăl termenul. Simt că o iau la vale din ce în ce mai mult cu asimilarea de informații.--Kunok Kipcsak (discuție) 4 septembrie 2018 20:31 (EEST)
- Cu vârsta, numărul de neuroni precum și de conexiuni dintre ei scade, deci faptul că nu înțeleg nimic se explică indubitabil datorită faptului că între timp, am mai îmbătrânit.--Accipiter Q. Gentilis(D) 4 septembrie 2018 20:05 (EEST) P.S. Hint: The Un(b)locker
Vremea trece, vremea vine
Toate-s vechi și nouă toate
Care n-ai talent ca mine
Vin dușmanii și te bate.– Nicolae Guțănescu din Strehaia, artist al poporului cu opere foarte originale. (ca să fim politically correct).--Kunok Kipcsak (discuție) 5 septembrie 2018 18:55 (EEST)
Derapaj[modificare sursă]
Ți-a scăpat un epitet degeaba aici, dar mă bucur că și tu încerci să avem niște articole neutre pe teme de actualitate.--Strainu (دسستي) 3 noiembrie 2018 11:34 (EET) P.S. Dacă vezi chestii similare la mine chiar te rog să mi le spui, mă ajută. Mersi!
Era clar de la bun început că textul va trebui recuperat într-o subpagină de utilizator. Nu prea înțeleg însă, de ce nu ai făcut-o din start...--Accipiter Q. Gentilis(D) 20 decembrie 2018 21:51 (EET)
Urări[modificare sursă]
Crăciun fericit și dvs.! La mulți ani!
Sunteți un fericit și pentru faptul că puteți călători înapoi în timp! Cât mi-aș dori și eu să mă duc cu vreo 55 de ani în urmă... --Bătrânul (discuție) 21 decembrie 2018 16:49 (EET)
Mai întâi [6][modificare sursă]
... mănânci sarmalele avant la lettre, chiar dacă momentul optim ar fi fost peste câteva zile. Sarmalizat fiind, va fi mai simplu, fiindcă vei avea aupra noastră acest ascendent indiscutabil ... :) --Accipiter Q. Gentilis(D) 28 decembrie 2018 18:49 (EET)
- Ți-aș mulțumi, dar mi-e frică că-i stric lui Pafs locul în clasament. Am înghițit în sec, că deși sunt supermarketurile pline de pufuleți, nu au ăștia conserve cu sarmale în suculeț de roșii și nitrat. Și chiar așa decadent nu sunt, să cumpăr fasole cu ciolan, ce naiba! La mulți ani, Accipiterule! --Mihai (discuție) 28 decembrie 2018 19:00 (EET)
- Piis fie cu tine ! (Peace and not piss) --Accipiter Q. Gentilis(D) 28 decembrie 2018 19:09 (EET) P.S Sarmalele se halesc cu smântână și măliguță bre, nu cu suc de roșii ! Se vede că nu ai mai avut parte un timp îndelungat de beneficiile iluminărilor intelectuale care veneau de la mine ...
Teste personale[modificare sursă]
Aparent nici în paginile de utilizator nu mai poți face teste zilele astea...--Strainu (دسستي) 9 ianuarie 2019 11:41 (EET)
- Dacă te referi la Utilizator:Salomeeaalexandru899/Teste:
- Nu văd motivul de a pune aici problema, și nici acțiunile ăstea fără a discuta înainte nu sunt ceea ce predici...
- Eticheta spune: „Datorită naturii inerent experimentale a acestei pagini, conținutul ei este șters periodic.”
- Am făcut ștergerea pentru că i-am verificat sistematic contribuțiile, userul a încărcat în serie traduceri automate, iar aici era un test abandonat de trei luni.
- În fine, nu o să crești Wikipedia cu cine nu este aici. --Mihai (discuție) 10 ianuarie 2019 00:42 (EET)
- Ai dreptate, discuția respectivă nu e locul potrivit, mut partea asta aici.
- Conținutul acestor pagini e șters periodic de utilizator, că d-aia e cutie cu nisip personală. Avertismentul acela e pentru oameni care s-ar putea trezi pe o asemenea pagină și să o confunde cu un articol Wikipedia și să o salveze sau ceva de genul.
- Tocmai am avut un utilizator care s-a întors după 10 ani. Din interes se pare, dar nu e foarte relevant. Oamenii mai pleacă, mai revin (poate sub un alt nume), asta-i viața. Ce rost au aceste șicane gratuite? Pagina respectivă nu e o traducere automată clară, ce pierde Wikipedia dacă pagina rămâne acolo? În cel mai rău caz nu face nimeni nimic niciodată cu ea, în cel mai bun o preia cineva și o publică (eu am mai făcut asta în trecut). Nu faci decât să oferi muniție împotriva administratorilor știi tu cui.--Strainu (دسستي) 10 ianuarie 2019 01:08 (EET)
- În fine, chestiunea e interpretabilă. Dacă tu ai refăcut-o acuma, numai bine o s-o șteargă Giku sau Ionutzmovie în câțiva ani. Nu știu la ce șicane te referi, și nici la ce acuze împotriva administratorilor și nici cum te afectează ele pe tine sau pe mine. --Mihai (discuție) 13 ianuarie 2019 20:23 (EET)
Patrule...[modificare sursă]
ază tu Piteo, scoate-ma de acolo ca fac scandal. Asybarisaport 13 ianuarie 2019 20:17 (EET)
- Maestre, aia privește doar pe patrulatori. M-am săturat să-ți marchez contribuțiile constructive drept patrulate. Nu e problema ta, nu trebuie să faci scandal și nici să-i acorzi atenție pe viitor. --Mihai (discuție) 13 ianuarie 2019 20:21 (EET)
- OK, daca nu vrei voi vandaliza articole in mod subtil ca sa te saturi. Ma astept la o blocare din partea voastra pentru declaratia asta. Eu consider ca faci trolling doar ca sa ma provoci si TU TREBUIE SA FII BLOCAT IMEDIAT PE UN AN DE ZILE. Asybarisaport 13 ianuarie 2019 20:27 (EET)
- Pe mine personal nu mă deranjează să marchez modificările ca patrulate, în prima zi de Crăciun știu că le-am făcut pe toate. Faceți cum credeți.--Kunok Kipcsak (discuție) 13 ianuarie 2019 20:37 (EET)
- OK, daca nu vrei voi vandaliza articole in mod subtil ca sa te saturi. Ma astept la o blocare din partea voastra pentru declaratia asta. Eu consider ca faci trolling doar ca sa ma provoci si TU TREBUIE SA FII BLOCAT IMEDIAT PE UN AN DE ZILE. Asybarisaport 13 ianuarie 2019 20:27 (EET)
Mutare[modificare sursă]
Mutați, vă rog, articolul Mihai Fotino la Mișu Fotino. Numele actorului este, potrivit surselor, Mișu Fotino. --Donarius (discuție) 13 ianuarie 2019 20:32 (EET)
- Scrie în Monitorul Oficial că e Mișu, nu Mihai? Sau în care surse? Salutări,--Mihai (discuție) 13 ianuarie 2019 20:35 (EET)
- Monitorul Oficial nr. 172 din 27 februarie 2004 --Donarius (discuție) 13 ianuarie 2019 20:37 (EET)
Blocare Asybaris[modificare sursă]
For the records, îmi voi exprima opinia: blocarea lui Asybaris este un abuz în urma unor provocări ORDINARE!
Eu chiar nu reușesc să vă mai înțeleg pe voi cei ce tot îl stârniți pe omul ăsta. Asybaris este unul dintre oamenii, care nu sunt mulți, pot fi numărați pe degete, care a ridicat nivelul calitativ al acestui proiect și care, mai mult, a influențat pe mulți alții (care se știu) să scrie articole de calitate, bine documentate și bine referențiate, repet referențiate, nu notate.
Să-l blochezi pentru un an este un gest incalificabil, după provocarea la care l-ai supus, cunoscându-i temperamentul și considerând experiențele voastre. --Silenzio (discuție) 13 ianuarie 2019 22:08 (EET)
- Nu a fost nici o provocare: a fost o acțiune tehnică, care nici nu îl viza pe el, ceea ce i-am și explicat; reacția aia a A LUI, nu a mea. Nu-mi pasa vina pentru ieșirile nervoase necontrolate ale cuiva. Și mai scutește-mă cu calitatea articolelor lui, că nu am crescut cu Almanahul Flacăra. Sunt alții care scriu articole mult mai bune și nu cer regim special. --Mihai (discuție) 13 ianuarie 2019 22:34 (EET)
Bun, în acest punct opriți-vă vă rog amândoi și reluați discuția după 24 de ore. Și pe mine mă mănâncă degetele de nu mai pot, dar mă abțin.--Accipiter Q. Gentilis(D) 14 ianuarie 2019 00:00 (EET)
protejați[modificare sursă]
Vă cer să protejați o pagină Discuție Utilizator:OneLittleMouse de vandalism. 2001:AC8:25:36:0:0:0:2 (discuție) 29 ianuarie 2019 07:53 (EET)
- Protejarea (chiar și semi-) unei pagini de discuții este o măsură rară. Dacă OneLittleMouse o cere (o poate face prin e-mail, în privat, în orice limbă, dacă nu dorește să se semneze în aceste pagini), putem lua în discuție. Dacă nu sunteți OneLittleMouse, nu are rost să discutăm. —Andreidiscuție 29 ianuarie 2019 09:53 (EET)
Editarea comentariilor altor utilizatori[modificare sursă]
Am observat că ați modificat comentariile altor editori la Discuție:Entalpie liberă. Dacă e OK o astfel de procedură mă gândeam să (re)introduc comentariile sterse accidental observate în istoricul paginii de discuție.--79.117.204.160 (discuție) 31 ianuarie 2019 02:49 (EET)
Răspuns[modificare sursă]
— Ionutzmovie discută 7 februarie 2019 22:03 (EET)
Marea Unire[modificare sursă]
Bună seara! Am observat că ați revenit la modificările făcute la articolul Marea Unire. Într-adevăr, regele Ferdinand, regina Maria, liberalul Ionel Brătianu au avut o importanță mare în realizarea Marii Uniri, însă formulând așa, au fost scoși, pe nedrept, din listă o serie de alți mari patrioți prounioniști (din Basarabia, Bucovina, Transilvania, Banat); sau vă raliați la cei care propagă ideea păguboasă și falsă a „dreptului învingătorului”. Cu stimă, Lucian GAVRILA (discuție) 28 martie 2019 18:38 (EET)
- Bună seara. Până ne-am aplecat AQG și eu asupra articolului, el era un redirect eronat spre Unirea Transilvaniei cu România, de parcă Bucovina sau Basarabia n-ar fi avut nici o importanță în România Mare - ardealocentrism... Când am scris câteva paragrafe pentru dezvoltarea articolului am adăugat numai aspecte generale, necontroversate. În fapt, acel proces istoric a fost influențat în toate etapele și aspectele lui doar de Brătianu și regi - nu de Iorga, Maniu, sau cei doi viitori mareșali. Maniu era menționat oricum mai jos. Utilizatorul acela cu nume asiatic avea dreptate să fie scandalizat că fusese cocoțat și Maniu acolo de un anonim - dar soluția nu era să fie suprimată orice mențiune a reginei Maria în articol, pentru că în stadiu actual articolul e oricum doar de o sinteză care trebuie extinsă. Salutări, --Mihai (discuție) 28 martie 2019 22:38 (EET)
Studiați[modificare sursă]
Studiați ceea ce este trollingul înainte de a face astfel de afirmații. Cont de atac? Nu, nu este un cont de atac. Nu eu sunt cel care a făcut afirmații gen don't feed the clone, nume deștept și etc. NU vă mai comportați așa.--Silenzio (discuție) 21 aprilie 2019 00:48 (EEST)
- Contul de atac a fost Strainu, exact același Strainu care-mi spunea mie să nu-i spun noului japonez, Accipiter, deoarece are dreptul să revină. E ciudat cum vă comportați cu cei care indică o problemă. Reală, de altfel. Sper că sunteți mândri că ați reușit să-l alungați pe Asybaris de aici.--Silenzio (discuție) 21 aprilie 2019 01:11 (EEST)
Discuție[modificare sursă]
De ce mi-ati șters contribuțiile la lista faraonilor egipteni?Daca aveți o justificate va rog sa mi-o spune-ți .Eu m-am chinuit sa aduc informații și sa adaug faraoni care aparent sunt omiși!Justificarea ștergerii Conținutului meu? Musca V (discuție) 6 mai 2019 20:51 (EEST)
- @Musca V: Precizați în ce materiale ați găsit informațiile pe care le-ați introdus. Vedeți Ajutor:Note. —Andreidiscuție 7 mai 2019 11:19 (EEST)
- Ok,o sa fac asta,dar după aceea nu o sa îmi mai ștergeți conținutul va rog! Musca V (discuție) 7 mai 2019 18:53 (EEST)
- Vedeți și discuția asta pentru a înțelege mai bine problematica. E nevoie să citați surse românești pentru numele faraonilor, și surse de încredere în orice limbă pentru conținutul articolelor. --Mihai (discuție) 7 mai 2019 19:26 (EEST)
- Ok,o sa fac asta,dar după aceea nu o sa îmi mai ștergeți conținutul va rog! Musca V (discuție) 7 mai 2019 18:53 (EEST)
Discutie[modificare sursă]
Nu exista forma românească pentru faraonul Finger Snail Musca V (discuție) 8 mai 2019 15:57 (EEST)
Buna ziua[modificare sursă]
Am reformulat, nu era plagiat nici inainte din punctul meu de vedere, era o insiruire de functii. Sa nu ingropam vreun adevar, nu am nicio afiliere politica si consider ca trebuie dezvoltate toate biografiile. Sdsajkfhk (discuție) 30 mai 2019 11:19 (EEST)
- L-am numit activist al Securitatii ca sa nu il numesc direct securist. Ghinion, daca ai fie si un bunic care a lucrat pentru fosta Securitate, consider ca trebuie sa stai departe de viata politica din Romania. Altfel ce facem, inlocuim fostii securisti cu copiii sau nepotii lor? Poate ca nu va convine, or fi unii bine educati dar majoritatea preiau de la rudele apropiate metehnele. Cum spuneau bunicii mei, politica este o mare curva. Securitatea a facut atat rau Romaniei... Vrem sa vedem o tara condusa de adevaratii oengisti si intelectuali curati! Si pana la urma, de patrioti ce nu sunt condusi din afara ca nu suntem o colonie. Sdsajkfhk (discuție) 30 mai 2019 11:30 (EEST)
- Va mai zic ceva despre acest domn senator, declaratia nu e completa, pentru ca intr-un loc nu a trecut venitul anual desi a declarat ca exista unul. Si sigur este mult mai bogat decat o arata declaratia de avere. Asa ca sa o lasam moale cu a face politica, ca sunt putrezi de bogati si nu sunt vreun Bezos sau Musk. Sdsajkfhk (discuție) 30 mai 2019 11:35 (EEST)
- E dreptul dvs. să umpleți articolele despre politiceni de la orice partide cu informații negative, dar dacă sunt din surse de încredere. România Liberă a fost acaparată recent de un grup de interese, astfel au încercat să reîncălzească supa cu intelectualii lui Băsescu, publicând o listă de atac pe prima pagină. Dacă sunteți aici pentru a promova o agendă pro-PSD mai bine plecați de acum. --Mihai (discuție) 30 mai 2019 12:09 (EEST)
- Nicidecum! Astept echidistanta de la dumneavoastra, aici nu e vorba de ziar ci de simpul fapt ca aceste informatii sunt cunoscute. Cat timp Marussi e pui de comunisti, nu trebuie sa ascundem acest fapt. Pana la urma care e diferenta dintre el si Serghei Mizil? Macar ala nu a intrat in politica. Sursele sunt credibile, Arhivele Naționale ale României. Romania trebuie sa afle adevarul, asa cum a aflat despre Dragnea sau altii. Nu exista rau mai mic! Asta promova Basescu, la pagina lui din pacate nu am acces pentru ca trebuie mentionat faptul ca notele informative de la Securitate ii apartineau. A recunoscut zilele acestea, vom vedea si ce fel de note erau pentru ca i s-a deschis un dosar la Curtea de Apel Bucuresti. Daca se confirma ca a colaborat cu Securitatea personal, va fi inlaturat politic. Despre Basescu, Romania Libera numai preia articolul Europei Libere. Sdsajkfhk (discuție) 30 mai 2019 17:37 (EEST)
- E dreptul dvs. să umpleți articolele despre politiceni de la orice partide cu informații negative, dar dacă sunt din surse de încredere. România Liberă a fost acaparată recent de un grup de interese, astfel au încercat să reîncălzească supa cu intelectualii lui Băsescu, publicând o listă de atac pe prima pagină. Dacă sunteți aici pentru a promova o agendă pro-PSD mai bine plecați de acum. --Mihai (discuție) 30 mai 2019 12:09 (EEST)
- Va mai zic ceva despre acest domn senator, declaratia nu e completa, pentru ca intr-un loc nu a trecut venitul anual desi a declarat ca exista unul. Si sigur este mult mai bogat decat o arata declaratia de avere. Asa ca sa o lasam moale cu a face politica, ca sunt putrezi de bogati si nu sunt vreun Bezos sau Musk. Sdsajkfhk (discuție) 30 mai 2019 11:35 (EEST)
@Sdsajkfhk:Scumpul meu propagandist. Cu ceva timp în urmă, poate mai mulți ani decât ai dumneata, exista această categorie de indivizi (de altfel foarte folosită de toate regimurile) care să arate cât de ticăloasă a fost lumea înainte. Toată lumea. Cu excepția lor. Se chema că au meseria de lucrător cu munca de propagandă. Prima mișcare a noilor oameni politici a fost să preia la 20 februarie 1990 Editura Politică. Cu japca. Ce conta că era bun al statului. Iar foștii propagandiști PCR au devenit noii propagandiști. Evident, în slujba noului intrat pe piață, regim încă nedeclarat. Pentru că nu-i așa... nimeni la acea vreme nu mai înghițea să știe că cineva deasupra fură. Fuseseră prea mult timp furați. Iar vechii propagandiști au spus săru' mâna, și și-au păstrat locurile de muncă. Și cum în capitalism, pleci dacă nu ești eficient, la fel este cu noii propagandiști. A trebuit să învețe să lucreze cu noile metode. Ca să nu plece, să aibă și ei o bucățică de pâine pentru gurița lor. Că altceva nu știau să facă. Să îți spun un secret: și vechii, și noii securiști au relații strânse cu ceilalți securiști de afară: din Marea Britanie, din Germania, din SUA, din China, din URSS/Rusia, din Ungaria, din Franța, și pot să o țin așa un sfert de oră. Ce ne facem, cu securiștii ăștia de renume mondial!? PS. Scrie în lege: securiștii nu au voie să facă politică!PheonixRo (discuție) 19 iunie 2019 12:47 (EEST)
■ Avertisment[modificare sursă]
Stergere pagina fara motiv. Va rog sa revizuiti pagina.Multumesc! Niculae Moromete (discuție) 16 iunie 2019 17:13 (EEST)
NGC 17[modificare sursă]
Bună seara! Vă rog să-mi spuneți de ce mi-ați înlăturat modificarea la wikipagina NGC 17. Mulțumesc! FonAfon 16 iunie 2019 22:00 (EEST)
- Motivația e în istoricul de la prima pagină a dvs. despre galaxii în care am intervenit. De pe ramurile copacului de categorii se introduc numai cele mai joase „frunze”. Deci dacă galaxia x este spiralată, nu se întroduc drept categorii următorii 3 itemi: astronomie -> galaxii -> galaxii spiralate, ci numai ultimul. Salutări, --Mihai (discuție) 16 iunie 2019 22:05 (EEST) + Am dat revert pentru că această acțiune marchează și modificarea dvs. drept patrulată și v-a atras atenția. --Mihai (discuție) 16 iunie 2019 22:07 (EEST)
- Bine. Atunci să nu mai aduag categoriile „Astronomie” și „Galaxii” în articolele „de tip NGC”? FonAfon 16 iunie 2019 22:13 (EEST)
- FonAfon Exact. Și ca să vă formatați semnătura, uitați-vă în colțul dreapta sus al acestei pagini și acolo dați click pe Preferințe. Vă apare o nouă pagină, dați scroll în jos, și acolo aveți o secțiune dedicată formatării semnăturii. Apoi dați salvează preferințele și sunteți gata. Salutări,--Mihai (discuție) 16 iunie 2019 22:24 (EEST)
Mulțumesc. FonAfon 16 iunie 2019 22:29 (EEST)
- Mă speriasem că se extinde compania... Probabil c-ai testat pe tine și ai uitat să dai revert. --Strainu (دسستي) 19 iunie 2019 01:03 (EEST)
Listă de referințe[modificare sursă]
Bună seara! Îmi puteți explica cum se editează o listă de referințe? Mulțumesc! FonAfon 19 iunie 2019 01:25 (EEST)